Acasă Actualitate Reacțiile adverse la vaccinul anti-coronavirus pot fi raportate, de acum, la centrul...

Reacțiile adverse la vaccinul anti-coronavirus pot fi raportate, de acum, la centrul de vaccinare, online, prin fax sau prin poștă

352
DISTRIBUIȚI

 

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) transmite vineri, 19 februarie, instrucțiunile referitoare la modalitățile de raportare a reacțiilor adverse apărute după administrarea vaccinului anti-coronavirus. Începând de acum, acestea pot fi raportate atât la centrele de vaccinare, cât și online, prin poștă sau prin fax.

„În centrele de vaccinare, va fi disponibilă în locuri vizibile, fișa de raportare a reacțiilor adverse centralizate de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR); fișa se poate descărca și de pe www.anm.ro.

Reamintim opiniei publice că reacțiile adverse pot fi raportate către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) și online prin accesarea linkului https://covid19.anm.ro/ sau/și prin scanarea codurilor QR”, transmite CNCAV.

Persoanele vaccinate vor putea transmite fișa completată și prin poștă, fax sau e-mail către Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România(ANMDMR), la adresa: Str. Mr. Ștefan Sănătescu nr. 48, Sector 1, 011478, București. Numărul de fax este +40 21 316 34 97, iar adresa de e-mail, RA.vaccinare.covid@anm.ro.

Codurile QR care pot fi scanate pentru raportare:

Comentarii

comentarii