Acasă Actualitate Record după record. Duminică, peste 6.800 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19...

Record după record. Duminică, peste 6.800 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 în Timiș

318
DISTRIBUIȚI

Duminică, 17 mai, 6.856 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 în Timiș, fiind astfel bătut recordul stabilit în urmă cu doar o zi, de 6.659. În ambele cazuri, la atingerea acestor cifre a contribuit maratonul de vaccinare de la CRAFT, ediția a II-a. De vineri până duminică, la această acțiune, 6.586 de persoane au primit rapelul de vaccin Pfizer, iar 1.217 s-au imunizat cu cel al Johnson&Johnson, administrat în doză unică. De menționat că nu au fost încă raportate dozele administrate după miezul nopții, de abia luni dimineață la 8 finalizându-se maratonul. În prima ediție a maratonului, 6.722 de persoane primiseră prima doză de vaccin Pfizer.

Strict pentru ziua de duminică, datele prezentate de Direcția de Sănătate Publică Timiș indică faptul că, în tot județul, 4.930 de persoane s-au vaccinat cu vaccinul Pfizer-BioNTech, 149 cu cel al Moderna, 1.238 cu cel al AstraZeneca, iar 539 cu cel al Johnson&Johnson). Majoritatea persoanelor vaccinate duminică, 6.024, au fost încadrate în cadrul etapei a III-a, 799 au fost în etapa a II-a și doar 33 în etapa I. Cei mai mulți dintre cei vaccinați, 5.333, și-au făcut duminică rapelul.

De la debutul campaniei de vaccinare, în județul Timiș, au fost administrate 316.562 de doze de vaccin. 140.241 de persoane au primit ambele doze de vaccin, 33.266 au primit doar prima din cele două doze, iar 2.814 s-au vaccinat cu Johnson&Johnson, singurul vaccin administrat în unică doză, în țara noastră. Reacții adverse au fost raportate în 0,04% din cazuri, adică în număr de 132, niciuna în ultimele 24 de ore.

„Vaccinarea este soluția optimă pentru imunizarea împotriva COVID-19, alături de celelalte obligații ce ne revin: respectarea regulilor şi a măsurilor igienico-sanitare (purtarea măştii, spălatul pe mâini şi distanţarea fizică)”, amintesc reprezentanții DSP Timiș.

 

Pe centre, cele 316.562 de doze administrate deja în Timiș au avut următoarea distribuție:

  • Pfizer:

SPITALUL MUNICIPAL LUGOJ: TOTAL= 3.823

SPITALUL ORĂȘENESC FĂGET: TOTAL= 1.760

SPITALUL L.ȚURCANU TIMIȘOARA: TOTAL= 3.778

SPITALUL ORĂȘENESC SÂNNICOLAU MARE: TOTAL= 8.775

SPITALUL MILITAR TIMIȘOARA: TOTAL= 4.429

SPITALUL ORĂȘENESC DETA: TOTAL= 5.727

SPITALUL MUNICIPAL TIMIȘOARA: TOTAL= 3.932

SPITALUL CFR TIMIȘOARA: TOTAL= 21.179

SPITALUL DE BOLI INFECȚIOASE V. BABEȘ TIMIȘOARA: TOTAL= 1.753

SPITALUL JUDEȚEAN TIMIȘOARA: TOTAL= 7.633

SPITALUL ORĂȘENESC JIMBOLIA: TOTAL= 573

CENTRUL GHIRODA: TOTAL= 11.147

CENTRUL DUMBRAVIȚA: TOTAL= 11.421

CENTRUL IULIUS MALL: TOTAL= 23.282

CENTRUL LUGOJ SALA DE SPORT: TOTAL= 8.622

C.M.J. TIMIȘ : TOTAL= 1.284

CENTRUL PERMANENT SPITALUL JUDEȚEAN TIMIȘOARA: TOTAL= 24.246

CENTRUL BEGA-TEHNOMET(CONTINENTAL AUTOMOTIVE): TOTAL=12.636

CENTRUL INCUBOXX TIMIȘOARA: TOTAL= 35.881

CENTRUL MEDLIFE TIMIȘOARA: TOTAL=3.435

CENTRUL MUZEUL DE TRANSPORT PUBLIC TIMIȘOARA: TOTAL=12.493

CENTRUL CĂMIN SPORTIV SÂNNICOLAU MARE: TOTAL= 3.420

CENTRUL MILITAR S.C.M.U TIMIȘOARA: TOTAL= 4.464

CENTRUL CASA DE CULTURĂ GĂTAIA: TOTAL=1.380

CENTRUL KARDINAL ONE MEDICAL CIACOVA: TOTAL= 948

CENTRUL CASA DE CULTURĂ RECAȘ: TOTAL=1.456

CENTRUL CRAFT TIMIȘOARA : TOTAL=6.722

CENTRUL DRIVE-THRU SHOPPING CITY: TOTAL=1.704

CENTRUL MOȘNIȚA: TOTAL= 120

CENTRUL JIMBOLIA: TOTAL= 281

CENTRUL ȘAG: TOTAL= 84

CENTRUL GIROC: TOTAL= 132

CENTRUL CRAFT TIMIȘOARA II : TOTAL= 6.586

  • Moderna:

SPITALUL CFR TIMIȘOARA: TOTAL= 680

CENTRUL VOX TEHNOLOGY PARK: TOTAL= 7.722

CENTRUL IULIUS MALL: TOTAL= 1.850

CENTRUL STPT TIMIȘOARA: TOTAL= 238

CENTRUL BUZIAS: TOTAL= 4.155

CENTRUL GHIRODA: TOTAL= 860

CENTRUL DUMBRAVIȚA: TOTAL= 502

SPITALUL MUNICIPAL LUGOJ: TOTAL=110

CENTRUL LUGOJ SALA DE SPORT: TOTAL= 90

SPITALUL ORĂȘENESC DETA: TOTAL= 3.621

SPITALUL ORĂȘENESC FĂGET: TOTAL= 3.720

SPITALUL ORĂȘENESC SÂNNICOLAU MARE: TOTAL=80

CENTRUL MILITAR S.C.M.U TIMIȘOARA: TOTAL= 10

  • AstraZeneca:

MEDICI DE FAMILIE: TOTAL= 823

SPITALUL MILITAR TIMIȘOARA: TOTAL= 80

CENTRUL ISHO TIMIȘOARA: TOTAL= 23.414

CENTRUL STPT TIMIȘOARA: TOTAL= 8.180

CENTRUL FUNDAȚIA PENTRU TINERET TIMIȘOARA: TOTAL= 6.018

CENTRUL LUGOJ SALA DE SPORT: TOTAL= 3.753

CENTRUL ȘAG: TOTAL= 2.493

CENTRUL GIROC: TOTAL= 5.105

CENTRUL MOȘNIȚA: TOTAL= 2.998

CENTRUL JIMBOLIA: TOTAL= 2.427

  • Johnson&Johnson:

MEDICI DE FAMILIE: TOTAL= 1.597

CENTRUL CRAFT TIMIȘOARA II : TOTAL= 1.217

Comentarii

comentarii