Acasă Eveniment Rector, prof. univ. dr. Bastian Kaiser, Doctor Honoris Causa al UVVG

Rector, prof. univ. dr. Bastian Kaiser, Doctor Honoris Causa al UVVG

DISTRIBUIȚI

Aula „Ștefan Cicio Pop” din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a găzduit, joi, 05.03.2015, un eveniment festiv, de înaltă ținută academică, prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, d-lui prof. univ. dr. Bastian Kaiser, rector al Universității pentru Științe Aplicate Forestiere din Rottenburg, Germania, personalitate internațională, cu o excepțională activitate științifică, academică și managerială.
La eveniment au participat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” – președintele Comitetului de analiză de acordare al DHC, prof. dr. dr. h.c. Eberhard Schaich, care este Doctor Honoris Causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș”, prof. univ. dr. Dieter Kienzle, fost cancelar al Universităţii pentru Științe Aplicate Forestiere din Rottenburg, prof. univ. dr. Gerhard Weik – actual cancelar, Siegfried Geilhausen, viceconsul al Consulatului German din Timișoara, prorectori, decani, membri ai Senatului Universitar, studenți, masteranzi, doctoranzi și postodoctoranzi, reprezentanți ALUMNI-UVVG.
Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a subliniat, în Cuvântul său, buna colaborare cu prestigioasa Universitate pentru Știinte Aplicate Forestiere Rottenburg din Germania, care are un parteneriat strategic cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” încă din anul 2004.
Prof. univ. dr. Bastian Kaiser, rectorul Universității de Științe Forestiere Aplicate din Rottenburg, a precizat: „Sunt mândru și recunoscător să devin Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Este o plăcere și pentru faptul că, în asistență, s-au aflat mulți prieteni, specialişti cu care deja avem o bună colaborare. Sper că primirea titlului de Doctor Honoris Causa va fi corelată și cu o dezvoltare a disciplinelor silvice în această universitate. Poate că nu sunt obiectiv, ca cercetător și om de știință în domeniul silviculturii, dar consider că silvicultura este cea mai importantă disciplină științifică. Cunosc Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad încă din anul 2003 și am fost impresionat de dezvoltarea și de evoluția ei, în special de cercetarea de înalt nivel realizată cu fonduri europene. În prezent, lucrăm pentru două aplicații de proiecte de cercetare cu colegi din Italia și Ungaria și sper să obținem finanțare. Dorinţa noastră este ca studenții și doctoranzii să profite cât mai mult de mobilitățile dintre cele două universități. Cea mai importantă investiție a noastră este investiția în viitor, în dezvoltarea tinerilor. Consider că, la orice universitate, primii ani sunt cei mai grei. La 25 de ani, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” a ajuns la etapa dezvoltării mature și depline, unde am cunoscut oameni de știință foarte bine pregătiți și de aceea sunt optimist”.
Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, ne-a declarat: „Ne-am bucurat să îl avem oaspete pe dl. profesor Bastian Kaiser, rectorul Universității de Științe Aplicate Forestiere din Rottenburg, cu care avem o colaborare de peste 10 ani. Este vorba despre o colaborare fructuoasă, care astăzi se împlinește frumos cu această înaltă distincție. Ne-a impresionat în mod deosebit prezentarea d-lui rector, Bastian Kaiser, despre importanța și dezvoltarea silviculturii și mai ales implicarea în dezvoltarea sustenabilă și rolul extrem de actual și antreprenorial pe care sperăm ca, împreună cu colegii de la silvicultură și științe economice să îl putem dezvolta și aplica la Universitatea noastră”.

Comentarii

comentarii