Finalul lunii iunie are programate concerte în zile şi ore neobişnuite pentru concertele tipice al Filarmonicii Banatul, semn că sunt manifestări artistice ce anunţă vacanţa şi că sunt destinate a se petrece la grădina de vară a sălii Capitol.
Un asemenea concert este cel de miercuri 22 iunie, ora 20, realizat în colaborare cu Institutul Francez din Timişoara. Sub conducerea maestrului Gheorghe Costin, orchestra va interpreta lucrări celebre ale repertoriului simfonic şi de operă. Invitată specială va fi mezzosoprana Aura Twarowska, solistă a Operei din Viena.
Concertul debutează cu Rapsodia română nr.2 op.11 de George Enescu. Pare a fi o soră mai puţin atrăgătoare decât prima rapsodie, mai puţin populară, dar, spun muzicologii, mai profundă. Ei îl urmează pe Enescu, care prefera în secret această a doua lucrare. Vom observa, reascultând-o, că este mai elaborată, melodiile populare pe care se bazează sunt mai interiorizate şi arcul expresiv de mare deschidere care ne poartă spre un punct înalt de mare purificare artistică, ne duce spre un final senin, dar profund De remarcat faptul că, la fel ca în prima rapsodie, compozitorul renunţă la strălucirea unui solo de vioară, încredinţând acest rol violei. În cazul rapsodiei a doua, soloul violei se înscrie perfect în atmosfera generală, a preferinţei pentru grav şi interiorizare.
Urmează o minunată pagină muzicală — Meditaţie pentru vioară solo şi orchestră de Jules Massenet. Printre cele 20 de opere ale sale se află şi Thaïs a cărei premieră s-a petrecut în 1984, la Paris. În actul II, pentru a schimba scena, compozitorul introduce un scurt intermezo de patru minute, cea mai cunoscută şi populară piesă a sa. Este o oază de optimism şi fumuseţe franceză într-o operă care se încheie ca mai toate operele, tragic. Violonista Cătalina Trincă, concertmaestru al orchestrei filarmonicii, va susţine partea solistică. Rămânem în atmosfera muzicii lui Massenet ascultând în continuare Elegie pentru mezzosoprană şi orchestră. Aura ne va dezvălui fumuseţea lucrării. Soloul de violoncel va fi susţinut de Darius Tereu, şeful partidei de violoncel a orchestrei.
Celebrul Preludiu la Opera Carmen de Georges Bizet ne va aduce pe scenă atmosfera năvalnică şi violentă dintr-un orăşel din sudul Spaniei. Nu este propriu-zis o uvertură, pentru că este o muzică foarte liberă în formă şi prea puţin elaborată. Acest fapt n-a contat niciodată pentru melomani, care până azi o ascultă cu nemărginită bucurie. Aura Twarowska va interpreta în continuare Seguidilla, aria din actul I al operei Carmen. La bază este un vechi cântec popular şi dans din regiunea Castiliei. În operă, frumoasa ţigancă, Carmen, cântă aria în încercarea de a-l seduce pe soldatul Don José. Verdi introduce în două din operele sale arii de acest tip (Paisiello, în Bărbierul din Sevilla). Următoarea operă din care vom asculta două părţi este Samson şi Dalila creaţie a lui Camille Saint-Saëns.
Sentimentele pe care le întâlnim cel mai des în intrigile operelor sunt iubirea, gelozia şi trădarea. Despre iubire şi trădare este vorba şi aici. Dalila este trimisă de filistini să afle secretul puterii lui Samson, regele israelienilor. Părul era forţa lui Samson, care- iubind-o pe Dalila – ajunge să-i mărturisească taina. Cel mai bine descrie subiectul Eminescu, în debutul Scrisorii a V-a. Poetic, concis şi foarte acid.
Biblia ne povesteşte de Samson cum că muierea
Când dormea tăindu-i părul i-a luat toată puterea
De l-au prins apoi duşmanii l-au legat şi i-au scos ochii
Ca dovadă de ce suflet stă în piepţii unei rochii…
Vom asculta Bacchanale şi apoi aria Dalilei: Inima mea se deschide la vocea ta. Invitata noastră, Aura Twarowska va interpreta şi această arie.
În finalul concertului Filarmonicii„Banatul” vom asculta faimosul Bolero al lui Maurice Ravel.
Cu o sclipire de geniu, Ravel a creat, aproape din nimic, o pagină strălucitoare în universul muzicii. El prezintă de nouăsprezece ori aceeaşi temă, nu-i modifică ritmul, nu face variaţiuni, nu continuă cu dezvoltări tematice, nu apelează la modulaţii. Cu excepţia ultimei reveniri, foloseşte doar gradarea măiastră a tensiunii muzicale printr-un crescendo continuu, cu adăugarea treptată a tuturor instrumentelor orchestrei, ducând muzica până la paroxism –a conchis Mircea Tătaru.
