Acasă Actualitate Reșița – bântuită de arșiță

Reșița – bântuită de arșiță

DISTRIBUIȚI

caldura mareDe mai multe zile, Reșița se află sub povara caniculei, temperaturi de peste 40 de grade Celsius fiind deja constante. La nivelul municipiului s-au redeschis cele două puncte de prim-ajutor, având în vedere temperaturile caniculare din aceste zile.

Cele două puncte de prim-ajutor funcţionează în căsuţa numărul şase din centrul civic şi în căsuţa cu numărul zece din Parcul Tricolorului. Programul de funcţionare este între orele 11  şi 18. Punctele de prim-ajutor sunt dotate cu dozatoare de apă, aer condiţionat şi paturi, iar asistenţa medicală este asigurată de un cadru medical de la Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin şi de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Cetăţenii sunt rugaţi, transmit responsabilii municipalității, să evite, pe cât posibil, deplasarea în aer liber între aceste ore, pentru că numărul lipotimiilor cauzate de arșiță a crescut. Potrivit personalului de pe Ambulanţă, pe parcursul acestor zile au fost înregistrată o medie de șase cazuri, în fiecare zi. Primăria municipiului Reşiţa, prin Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, aplică planul de măsuri pentru zilele caniculare, având în vedere atenţionarea cod galben de caniculă, emisă de meteorologi, pentru mai multe judeţe ale ţării, inclusiv Caraş-Severin, valabilă marţi şi miercuri. În această perioadă sunt înregistrate temperaturi de peste 40 de grade Celsius, iar indicele de confort termic atinge şi chiar depăşeşte 80 de unităţi.

Comentarii

comentarii