Acasă Actualitate Reptilele invadează Muzeul Banatului

Reptilele invadează Muzeul Banatului

DISTRIBUIȚI

Târâtoarele pământului şi-au găsit casă în Muzeul Banatului, căci de joi, 18 martie şi până la sfârşitul lui aprilie, aproximativ 120 de iguane, vipere, scorpioni, cameleoni, şerpi, crocodili, tarantule şi altele pot fi vizitate de cei mici, mari şi tari de înger. Organizată de SC Garbonica SRL din Arad, aflaţi pentru a treia oară în Timişoara, această expoziţie de reptile vii este cea mai mare din ţară şi cuprinde peste 60 de specii de reptile şi nevertebrate. Toate animalele au fost născute în captivitate şi au fost admirate de vizitatori din toată ţara. Printre vedetele expoziţiei se numără Pepino, crocodilul pitic african, ajuns la maturitate, care face parte dintr-o specie rară şi puţin cunoscută de cercetători. Un alt exemplar deosebit este pitonul tigrat albinos, un şarpe de 4 metri, care, din cauza culorii sale neobişnuite, nu ar putea supravieţui în natură. Colecţia mai cuprinde şi o serie de alte specii de şerpi, cum ar fi şerpii cu clopoţei sau vipera rinocer din Africa. Expoziţia se deschide oficial joi, 18 martie, la etajul al II-lea al Muzeului Banatului, la ora 12,30, orarul de vizitare normal fiind de marţi până duminică, între orele 10 şi 18. Biletul de intrare este 7 lei – adulţi, 5 lei – copii şi 4 lei/persoană pentru cei care vin cu grupul.
 

Comentarii

comentarii