Acasă Actualitate Revenim la examenele comuniste de treapta a II-a, după clasa a X-a?

Revenim la examenele comuniste de treapta a II-a, după clasa a X-a?

DISTRIBUIȚI

elevi-in-banci1Haosul din sistemul de învăţământ românesc de după 1989 este evident, copii hărţuiţi prin hăţişurile legilor educaţiei prea des schimbate şi prea puţin în favoarea lor, anunţuri de examene care ar putea sau dispărea cu un an înainte de admiteri , mutări/desfiinţări/comasări de secţii de liceu, tot felul de evaluări ale elevilor din doi în doi ani, programe cumplite pentru elevi de ciclu primar care trebuie să care ghiozdane cu 5-6 kg de caiete speciale şi manuale în spinare, materii multe şi unele dintre ele superflu, opţionale obligatorii, gimnaziu cu câte 6-7 ore pe zi, lecţii care niciodată nu le vor folosi în viaţă decât dacă vor urma calea politehnicii sau alt profil real, brambureală în manualele de Limba română unde se studiază şi literatură universală (fragmente), cu liceeni care au şi până la 7-8 ore pe zi, cu materii de bac care se pot schimba oricând, cu nebuloasa că clasa a IX-a ar putea fi inclusă în ciclul gimnazial, iar liceul să aibă doar trei ani. Haos şi ruletă cu destinele copiilor, ci sănătatea lor, cu viitorul lor.
Am avut un învăţământ obligatoriu care a oscilat de la 4 clase la 7, apoi 8, 11, 12, 10, cu examen de treaptă (total inutil, din moment ce aveai admitere în clasa a VIII-a; era neargumentată fie admiterea de intare în clasa a IX-a, fie examenul de după clasa a X-a), iar după Revoluţie, 10 clase obligatorii, dar fără examen de treaptă. Acum, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu anunţă că ar fi posibil să revenim la învăţământul obligatoriu de 12 clase (până în anul 2020), dar şi la o reintroducere a examenului de treapta a II-a, după clasa a X-a. Cum era pe vremea lui Ceauşescu.
Dar dacă tot evoluăm, nu înţelegem de ce este necesară reintroducerea treptei a II-a, în condiţiile în care dai o admitere în liceu după clasa a VIII-a şi ai obligaţia de a ţine elevul în bănci 12 ani, adică 4 ani de liceu. De altfel, domnul ministru menţionând că este vorba despre 12 clase obligatorii, înseamnă că puştimea de la grădiniţă nu ar mai avea ce să caute în şcoli cu clasa pregătitoare – şi aşa au creat un alt haos, pentru că grădiniţa are sediul ei, nu trebuia să fie obligată să-şi mute păpuşelele şi jucăriile în şcoli, printre cei care chiar au treabă în acele edificii.
Cu siguranță, va fi doar un nou experiment pe spinarea copiilor, care va fi schimbat, pentru că la noi nimic nu mai are temelie, seriozitate şi trăinicie.
Cu toate că se vorbeşte foarte mult despre faptul că ‘elevul, studentul, tânărul trebuie să fie în centrul atenţiei unei legi a Educaţiei’, iar o astfel de lege nu trebuie făcută ‘pentru profesori, ci pentru discipol’, va fi pe dos. Deja am auzit lideri sindicali de la Bucureşti care au lansat vocalizele că noua lege trebuie să ţină cont că dascălii au nevoie de salarii şi de pensii (mult) mai mari (la urma urmei, dacă parlamentarii dorm în fotoliile din Casa Poporului pe lefuri atât de mari, dascălii, de ce nu?), că trebuie să fie respectaţi profesorii etc, etc. Corect. Profesorul trebuie pus la loc de cinste, aşa cum era odată, prin anii ante- şi interbelici: cu înaltă ţinută morală, cu decenţă, fără ipocrizie, să fie adevărate modele pentru copii, atât prin comportamentul din şcoală, cât şi prin cel din familie, pentru că este cam dezagreabil să afli că în afara orelor de clasă unii dascăli se mai îmbată, îşi mai bate nevasta sau că e amorezat de vreo elevă din anii terminali şi că divorţează. Corectitudinea despre care le vorbesc elevilor nu trebuie să fie ipocrizie. În momentul în care profesorii vor deveni modele de urmat pentru elevi, şi când aceştia vor spune, inclusiv în clasele mari, de liceu ‘vreau să fiu ca domnul/doamna profesor/profesoară’, atunci vom fi pe drumul cel bun, atunci tinerele se vor auto-respecta, fără a fi fâţe proaste, atunci tinerii vor şti să respecte domnişoarele. Şi poate vom scăpa şi de violurile de bună voie, domnişoarele înţelegând că trăsăturile morale ale unui băiat sunt mult mai importante decât ‘animalul’, iar tinerii vor învăţa să aprecieze ceea ce este frumos şi moral într-o fată şi nu vor mai vedea în ea doar ‘o tipă’.

Comentarii

comentarii