Acasă Politica Revoluţionarii au venit cu memoriul la Băcală

Revoluţionarii au venit cu memoriul la Băcală

151
DISTRIBUIȚI

Reprezentanţi ai mai multor asociaţii de revoluţionari cer revocarea din funcţia de secretar de stat din cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor a lui Emilian Cutean
Prefectul Mircea Băcală a primit, ieri, la Instituţia Prefectului, un grup de revoluţionari – reprezentanţi ai unor asociaţii, printre care Asociaţia 17 Decembrie a Urmaşilor şi Răniţilor din Revoluţie, ALTAR, Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989, Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989 – care i-au înmânat un memoriu adresat  „Guvernului României – primului ministru Emil Boc”.
În memoriu, reprezentanţii revoluţionarilor cer revocarea din funcţia de secretar de stat din cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor a lui Emilian Cutean.
Motivele solicitărilor sunt legate, conform memoriului, de existenţa unui dosar penal  pe numele  secretarului  de stat Emilian Cutean. Prefectul Mircea Băcală a primit memoriul, care va fi transmis Guvernului României.

Comentarii

comentarii