Acasă Eveniment Revoluţionarii bănăţeni susţin că Emil Boc nu ţine cont de ei

Revoluţionarii bănăţeni susţin că Emil Boc nu ţine cont de ei

DISTRIBUIȚI

Luni, 28 noiembrie, pe masa coaliţiei puterii politice din România (PDL, UDMR, UNPR), prezidată de premier, au fost două documente emise din Timişoara: “Apelul comun al asociaţiilor de revoluţionari” şi “Scrisoarea PDL Timiş de susţinere a revoluţionarilor” (ca încercare de reparare a greşelii coaliţiei, care prin Legea 410 / 2011 a lovit în revoluţionari). Liga de Vest a Revoluţionarilor Timişoara susţine că, indiferent de rezoluţia coaliţiei, marţi, 29.11.2011, în capitală, revoluţionarii din întreaga ţară îşi vor expune opiniile faţă de situaţie printr-un miting naţional.

“Erau gloanţe adevărate!”

“Protestele revoluţionarilor vor continua până la soluţionare, ceea ce – dacă va apare voinţa politică a coaliţiei – concret, va fi abia luna viitoare; dacă nu se va schimba atitudinea contra revoluţionarilor. Disperarea poate duce la evoluţii estimate ca îngrijorătoare, inclusiv pe parcursul anului viitor (an electoral, deci dublu „delicat”), ca, de pildă, acte individuale scăpate de sub controlul organizaţiilor. Deocamdată, pe tema revoluţiei, din Timiş, mesajul e că societatea civilă, asociaţiile revoluţionarilor – printr-un exemplu de solidaritate – şi politicienii (de toate culorile) se opun intervenţiilor asupra Legii recunoştinţei 341 / 2004; rămâne de observat dacă şi naţional se acceptă perspectiva bănăţeană. Duminică, 17.12.1989, unii timişoreni nu credeau că regimul comunist a deschis focul; afirmau că erau gloanţe oarbe, însă s-a demonstrat contrariul, că erau gloanţe adevărate: încă o formă a tragicei oprimări a cetăţenilor români. Similar, acum, unii s-ar amăgi că actuala putere nu dă cu adevărat în oameni. Chestiunea este însă reală”, a spus Eugen Gherga, PR Liga de Vest.

Împotrivă

“Prim-ministrul Emil Boc nu a ţinut cont de soluţiile propuse de reprezentanţii asociaţiilor de luptători cu merite deosebite, arestaţi, răniţi şi urmaşi ai eroilor martiri din Timişoara, pentru eliminarea impostorilor, fără a schimba Legea recunoştinţei. Nu a ţinut cont nici de ultima propunere care a fost îmbrăţişată de toate asociaţiile de revoluţionari din Timişoara – de “menţinere în textul Legii 341, din 2004, numai a persoanelor care şi-au obţinut calitatea de luptător remarcat prin fapte deosebite până la data de 31.12.1996, în baza Legii 42 din din 1990. Premierul Emil Boc nu a ţinut cont de timişoreni, inclusiv de soluţiile propuse”, a spus Tudorin Burlacu, preşedintele Ligii de Vest.

 
 

Comentarii

comentarii