Acasă Actualitate Rezervor plin cu ţigări, la Vama Moraviţa

Rezervor plin cu ţigări, la Vama Moraviţa

DISTRIBUIȚI

Inventivitatea contrabandiştilor nu cunoaşte limită în vestul ţării…
Traficul cu ţigări a început tot mai mult să depindă de imaginaţia debordantă a contrabandiştilor, la vămile cu Serbia. În ultimile două săptămâni, zeci de maşini au fost aproape dezmbembrate de poliţiştii de frontieră şi vameşii de la Moraviţa şi Jimbolia, în căutare de ţigări sârbeşti.
Cireaşa pe tort a pus-o un tânăr de 21 de ani, care avea ascunse în rezervor şi în roata de rezervă a maşinii sale peste 800 de pachete cu ţigări.

Dosar penal pentru cel mai inventiv contrabandist

În ultimele 24 de ore, oamenii legii au confiscat peste 1.000 de pachete cu ţigări sârbeşti ascunse în toate cotloanele maşinilor. Marfa, în valore de peste 7.000 de lei, urma să ajungă pe piaţa neagră din vestul ţării. „Echipa de control de la Jimbolia, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a efectuat un control amănunţit asupra autoturismului de teren a lui Eugen N. (21 ani), deoarece avea suspiciuni că tânărul transportă ţigări. Cu această ocazie, în rezervor şi roata de rezervă a maşinii au fost descoperite ascunse şi nedeclarate 804 pachete cu ţigări fabricate în Serbia, marca „Fast”, în valoare de 3.457 lei”, spune subinspector de poliţie Mihaela Marcoff, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Timiş. Bărbatului i s-a întocmit un dosar penal pentru contrabandă. Câteva ore mai târziu, la Vama Moraviţa un sârb a fost prins cu 340 de pachete de ţigări. Marfa era ascunsă în bordul maşinii sale. În ultima perioadă, la Vama Moraviţa, zeci de mici bişniţari au fost prinşi cu cantităţi relativ mici de ţigări, ascunse în cele mai ciudate locuri dintr-o maşină: la motor, sub preşuri, în plafon, sub scut, în rezervor sau în roţi.

Comentarii

comentarii