Acasă Actualitate Robu – avertisment către poluatorii din Timişoara!

Robu – avertisment către poluatorii din Timişoara!

DISTRIBUIȚI

nicolae robu regionalizare

Nu de puţine ori, atunci când mergi prin Timişoara trebuie să te ţii de nas. Miroase urât, ori, mai pe şleau, pute de-a dreptul. Sunt zone în care mirosurile îţi fac de-a dreptul scârbă, iar multe dintre aceste „miresme” vin de la… fabrici şi uzine… Ei bine, acum primarul Timişoarei transmite un avertisment categoric către poluatori: ori… ori…

„Transmit un avertisment foarte categoric către poluatori. Azi-noapte am fost să văd lucrările de la făntâna din Soarelui şi în timp ce eram acolo a venit un miros extrem de neplăcut, foarte puternic, şi am constatat că el persistă şi se extinde. M-am deplasat cu maşina şi tot mirosea. Către miezul nopţii l-am sunat pe domnul director Bere (Direcţia de Mediu, Primăria Timişoara) şi i-am cerut să sesizeze Garda de Mediu şi să se deplaseze pe teren şi să identifice poluatorii. Eu am făcut o astfel de deplasare când eram senator. Nu am reuşit atunci să identificăm poluatorul. Garda de Mediu a ajuns acum la concluzia că poluatorul este compania Azur. Vom sancţiona firma Azur, dacă nu va fi în stare să-şi rezolve problema îi vom ridica autorizaţia de funcţionare, avizul de mediu, cu riscul pierderii locurilor de muncă pe care le oferă. Nimic nu-i mai important decât sănătatea oamenilor, noi ne dorim ca oraşul Timişoara să fie unul în care cetăţenii să se bucure de viaţă, sănătoşi”, spune edilul urbei de pe Bega.

Dacă la Continental nu se va reduce mirosul, atunci se va cere relocarea

Şi în zona Pădurea Verde miroase urât, iar cetăţenii care locuiesc acolo sunt de-a dreptul disperaţi. „Compania Continental a prezentat un plan de investiţii substanțiale pentru reducerea disconfortului pe care îl creează acel miros. Dacă prin absurd nu se va reuși, atunci noi vom cere relocarea. Este un plan pe un an și jumătate și suma era de 7 milioane de euro în total, într-o anumită eșalonare. La anul ar trebui să vedem rezultate”, spune Robu.

Comentarii

comentarii