Acasă Actualitate Robu nu vrea transport de mărfuri pe Bega

Robu nu vrea transport de mărfuri pe Bega

DISTRIBUIȚI

Primarul Timişoarei nu crede nici în viabilitatea transportului public de persoane pe Bega

Primarul Nicolae Robu îl contrazice pe viceprimarul Traian Stoia. Acesta din urmă anunţase săptămâna trecută că printre planurile municipalităţii pentru canalul Bega se numără transportul public de persoane şi chiar transportul de mărfuri.

Timişoara beneficiază de un proiect de reabilitare a malurilor canalului Bega, finanţat din fonduri europene. Pe lângă proiectul european, Primăria Timişoara cere bani de la Ministerul Mediului pentru lucrări suplimentare. Viceprimarul Stoia anunţase că se doreşte transport public pe apă până în comunele din jurul Timişoarei sau chiar până în Serbia, amenajarea unui port în zona Parcului Industrial Freidorf, deschiderea comerţului pe Bega (în acest sens există solicitări şi din partea Serbiei), plaje pe malurile Begăi, pontoane, aqua parc în amonte de uzina de apă.

Ideea transportului de mărfuri pe Bega nu îi surâde primarului Timişoarei, chiar dacă reprezintă o dorinţă a vecinilor sârbi. Robu susţine că această variantă nu îşi mai poate găsi o justificare econimică. Dincolo de amintirea unor vremuri în care transportul pe Bega a generat prosperitate şi a impulsionat industria timişoreană, în prezent transportul pe şosele este mult mai rapid şi mai ieftin, susţine edilul.

„Toate operaţiunile de încărcare/descărcare de mărfuri sunt costisitoare şi comportă şi un timp pe care nu şi-l mai poate permite un agent economic astăzi. Astăzi lucrurile trebuie să se întâmple foarte repede şi ieftin. De aceea s-a impus transportul cu TIR-uri, pentru că TIR-ul merge acolo unde marfa se produce, are o singură operaţie de încărcare, ajunge la destinaţie, unde are loc o operaţie de descărcare. Au fost alte vremuri acelea în care transportul de marfă pe Bega a fost interesant din punct de vedere economic”, a declarat Nicolae Robu.

Primarul nu crede nici în viabilitatea transportului public de persoane pe Bega, dar este dispus să tragă concluziile după ce ideea va fi pusă în practică. În opinia acestuia, navigaţia pe Bega poate avea o singură justificare: agrementul.

Comentarii

comentarii