Acasă Economic România, destinația cu cea mai rapidă ascensiune printer turiștii britanici. Creștere cu...

România, destinația cu cea mai rapidă ascensiune printer turiștii britanici. Creștere cu aproape 640%

DISTRIBUIȚI

România este destinația turistică cu cea mai rapidă ascensiune în rândul britanicilor, numărul vizitatorilor din Regat crescând, în ultima decadă, cu aproape 640%, de la mai puțin de 50.000 de vizitatori pe an. O analiză a agenției britanice de turism On The Go Tours, realizată pe baza datelor Organizației Mondiale a Turismului, relevă că România este destinația cu cea mai rapidă creștere în rândul turiștilor britanici. Numărul turiștilor britanici în România a crescut, în medie, cu 24% pe an în perioada 2007-2017, de la 48.000 la 347.000 de vizitatori.

În total, numărul vizitatorilor din Regat s-a majorat cu 638% în intervalul analizat. Al doilea hotel Courtyard by Marriott urmează să fie deschis în România Creșterea este net superioară celei înregistrate de Lituania, destinație care a cunoscut a doua cea mai rapidă ascensiune (+187%) în rândul turiștilor britanicilor. Pe locul al treilea se află Mexic, cu o creștere de 145% a numărului de vizitatori din Marea Britanie, urmat de Ungaria (+70%) și Emiratele Arabe Unite (+64%). 14 dintre primele 20 de destinații turistice cu cele mai rapide creșteri preferate de britanici se află în Europa. Printre țările europene care au atras mai mulți turiști britanici în ultimii zece ani se numărăPolonia, cu o creștere de aproximativ 57%, Portugalia (+50%), Danemarca (+45%) și Italia (+25%). Dintre destinațiile exotice, Marocul a înregistrat o creștere de circa 38%, iar Jamaica, de puțin peste 10%. Top 20 de destinații turistice cu cele mai rapide creșteri preferate de britanici. (sursa: profit.ro)

Comentarii

comentarii