Acasă Actualitate Românii din Banat speră să câştige premiul de 10 milioane de euro...

Românii din Banat speră să câştige premiul de 10 milioane de euro la loteria ungară

DISTRIBUIȚI

loto 32Compania naţională loteria ungară (Szerencsejatek) se aşteaptă la un număr mare de bilete vândute pentru extragerea din săptămâna aceasta, numeroşi cetăţeni străini, inclusiv români şi slovaci, urmând să participe la extragere, în speranţa că vor câştiga premiul de 10,7 milioane de euro. Szerencsejatek a precizat că la extragerea de săptămâna aceasta, jucătorul care va ghici cele cinci numere norocoase va primi un premiu în valoare de 3,23 miliarde de forinţi (10,7 milioane de euro), relatează vineri cotidianul economic Napi Gazdasag, citat de agenţia oficială MTI. Compania Szerencsejatek a precizat pentru ziarul economic că vânzările s-ar putea ridica la şapte milioane de bilete pentru extragerea de sâmbătă. Cetăţenii străini, în special din România şi Slovacia, ar putea achiziţiona între 6 şi 8 la sută din bilete. Peste şapte milioane de bilete la loto au fost vândute în urmă cu trei ani, când valoarea premiului era de 4,11 miliarde de foriţi. Însă recordul de vânzări s-a înregistrat în 2003, cu 14 milioane de bilete, când premiul cel mare era de 5,09 miliarde de forinţi.

Comentarii

comentarii