Acasă Eveniment Rotary Club Lugoj susţine excelenţa în educaţie

Rotary Club Lugoj susţine excelenţa în educaţie

DISTRIBUIȚI

Clubul lugojean a susţinut financiar premiile I la Concursul de Matematică „Gheorghe Popescu”
Cea de-a VII-a ediţie a concursului de matematică „Gheorghe Popescu” a fost organizată sâmbătă, 27 octombrie, în cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 175 de ani de învăţământ neîntrerupt la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. La acest concurs au participat cei mai buni elevi matematicieni din judeţul Timiş, iar instituţional competiţia a beneficiat de sprijinul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Timiş şi al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România – Filiala Timiş. Conform tradiţiei, cele 13 premii I, repartizate la fiecare din cele şapte nivele la care a fost organizat concursul, au fost susţinute financiar de Clubul Rotary Lugoj. La festivitatea de premiere a fost prezent şi conf. Univ. dr. Ovidiu-Constantin Bunget, preşedintele în exerciţiu al rotarienilor lugojeni, care a anunţat că Rotary Club Lugoj va susţine excelenţa în educaţie, iar studiul matematicii trebuie să rămână o prioritate pentru fiecare elev.

 

Comentarii

comentarii