Acasă Actualitate Rotary plantează 1.000 de stejari, la Timișoara!

Rotary plantează 1.000 de stejari, la Timișoara!

DISTRIBUIȚI

Rotary planteazaCu mic, cu mare, comunitatea rotariană timișoreană a organizat campania de plantare a 1.000 de stejari, sâmbătă 1 aprilie 2017, în zona verde Mehala, în cadrul marelui proiect de protecția mediului districtual ”Rotary Plantează”, care are ca scop combaterea defrişărilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii timișorenilor.

 “Misiunea noastră este să implicăm opinia publică, societatea civilă, autorităţile, mass-media, sponsorii şi alte organizaţii de voluntariat, în protejarea şi creşterea de păduri”, este mesajul rotarienilor.

Rezultate: impact media local și naţional cu efect în societatea civilă; efect administrativ-politic concret, practice, dar cu rezultate pe terme scurt, mediu si lung; educaţia tinerilor şi a elevilor din şcoli (efect potenţat şi prin implicarea Rotakids, Interact şi Rotaract); mobilizarea opiniei publice; încurajarea și a altor noi organizații în protejarea și plantarea pădurilor, și, cel mai important, reducerea tăierilor ilegale (www.rotaryplanteaza.ro).
 Parteneri: Romsilva, Ministerul Apelor şi Pădurilor și  Penitenciarul Timișoara.
“Suntem cu toţii preocupaţi de sănătatea din prezent a mediului şi a oamenilor, precum şi de binele urmaşilor noştri. Ne alăturăm forţele întregului District 2241 pentru un proiect de anvergură, inițiat de către distinsul nostru coleg dr. Marian Neagoe și rotarienii din Timișoara, care susțin acest proiect cu impact major şi constant de-a lungul timpului.
Nu putem rămâne impasibili, ştiind că din vara anului trecut Terra a intrat oficial pe deficit de producţie de oxigen, raportat la consumul mondial”, susțin rotarienii.
Gh. MIRON

Comentarii

comentarii