Acasă Eveniment Rotaryenii lugojeni ajută Caransebeșul

Rotaryenii lugojeni ajută Caransebeșul

DISTRIBUIȚI

Clubul Rotary Lugoj s-a implicat recent pentru sprijinul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, în sensul îmbunătățirii condițiilor de intervenție chirurgicală. Sălile de operație ale spitalului au fost dotate, în acest context, cu aparatură medicală performantă. Este vorba de trei instalații de iluminat Berchtold, aduse din Germania și donate de Clubul Rotary Lugoj unității spitalicești din orașul de pe Timiș și Sebeș. Lămpile au fost amplasate în sălile de operații de chirurgie generală, ginecologie, precum și în noua sală de nașteri și intervenții prin cezariană. „Lămpile scialitice, foarte performante, cu două surse de lumină care se pot focaliza una peste cealaltă din diferite unghiuri, sunt funcționale și au o iluminare cu 50 la sută mai mare a câmpului operator decât vechile lămpi.”, a explicat managerul spitalului, Horea Radu.  Prezent la Spitalul de Urgență din Caransebeș, alături de reprezentantul Rotary Lugoj, Marius Gaidoș, primarul Marcel Vela le-a mulțumit donatorilor. „Mulțumesc Clubului Rotary Lugoj și celor care fac aceste gesturi de suflet. Este un ajutor foarte necesar actului medical, esențial pentru intervențiile chirurgicale și vital pentru toți pacienții.”, a spus edilul-șef.

 

Comentarii

comentarii