Acasă Eveniment Rugă la Lăpuşnicel şi flori în calea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului

Rugă la Lăpuşnicel şi flori în calea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului

DISTRIBUIȚI

La sfârşitul săptămânii ce tocmai s-a încheiat, sătenii din Lăpuşnicel (Caraş-Severin) au avut nenumăraţi goşti, asta pentru că a fost ruga. Satul s-a umplut de maşini şi de voie bună. Sărbătoarea a ţinut până în zorii zilelor de weekend, iar sătenii au avut pe masă merinde alese, în cantităţi mari, fiind pregătiţi pentru oricine le calcă pragul. Muzica populară a răsunat până în zori în comuna montană din Caraş-Severin. Dacă jocul s-a ţinut prima dată în stradă, în faţa primăriei, mai pe seară s-a mutat în căminul cultural, unde participanţi la rugă au jucat până dimineaţă.

Flori şi cilimuri în  calea episcopului
 

Slujba de duminică a fost una deosebit de specială. A răsunat în tot satul şi a ţinut până pe la ora 13. A trecut mult timp de când un episcop nu le-a trecut pragul celor din Lăpuşnicel. Duminică, însă, în duminica a XX-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, episcopul Caransebeşului, a efectuat o vizită pastorală în Parohia Lăpuşnicel, din Protopopiatul Băile Herculane. Cu acest prilej, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica parohială cu hramul „Sfântul Apostol Toma”. La slujbă au participat autorităţi locale, precum şi un număr însemnat de credincioşi, printre care foarte mulţi copii şi tineri îmbrăcaţi în costume populare specifice zonei. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul psaltic „Katharsis” al Episcopiei Caransebeşului. Biserica a fost construită în anul 1841, în stil baroc, din piatră şi cărămidă. Cei din Lăpuşnicel l-au primit aşa cum se cuvine pe episcop. Casele de la intrare în sat, până la biserică, erau împodobite de sărbătoare, cilimurile atârnau la geamuri şi florile erau peste tot – pe bănci, pe pervaz şi chiar pe drum.

 

Comentarii

comentarii