Acasă Actualitate Rugul Aprins la Băile Lipova

Rugul Aprins la Băile Lipova

DISTRIBUIȚI

În perioada 26-28 iunie, va avea loc cea de-a doua ediție a manifestării „Rugul Aprins” la Băile Lipova.
Vor fi trei zile de părtășie din Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciune pentru vindecare, eliberare și mântuire. Deschiderea oficială a manifestării va avea loc vineri, 26 iunie, la ora 18, după care, sâmbătă și duminică, între orele 10-13, 15-17 și 19-22 va avea loc un bogat program de rugăciune, manifestări religioase și muzică creștină. Vorbitori vor fi pastor Ioan Caba, Florin Dan, Jean Chiforeanu, Charles Nzekwe. Vor sluji în închinare Vasile Micula, Cristian Vaduva, Grupul de la Brad, etc. „Îi așteptăm cu mare drag la aceste întâlniri pe toți cei care doresc să primească răspuns la răgăciunile lor, indiferent de confesiune”, a declarat Samuel Caba, organizator al evenimentului.
În județul Arad au avut loc mai multe întâlniri interconfesionale creștine de rugăciune „Rugul Aprins”, care au fost un real succes. Mii de credincioși, aparținând tuturor confesiunilor creștine, au participat la aceste evenimente.

Comentarii

comentarii