Acasă Actualitate Război pe parcările reșițene

Război pe parcările reșițene

DISTRIBUIȚI

Privatizarea parcărilor reșițene – venită într-un an electoral – a aprins spiritele, nu numai sociale și administrative, dar și pe cele politice. Societatea Ecobau Parc SRL, concesionara parcărilor, s-a ales deja cu mai multe reclamații și proteste din partea cetățenilor, care consideră că prețurile practicate – de 1,5 lei pe oră – sunt prea mari și că se ridică mașini în mod abuziv, iar cu ocazia zăpezii mari de la Reșița, oamenii au fost obligați să-și curețe singuri parcările pentru care plătesc abonament. Subiectul a făcut… obiectul unei conferințe de presă susținute, la aceeași oră, de deputatul PD-L de Caraș-severin Valentin Rusu, care i-a chemat alături de el pe viceprimarul Sorin Simescu și pe consilierul Viorel Blajovan și, de partea cealaltă, de primarul municipiului, Mihai Stepanescu. Viceprimarul Sorin Simescu a venit blindat cu acte, prezentând ceea ce a numit o cronologie a implicării primarului Mihai Stepanescu în privatizarea parcărilor reşiţene. El a prezentat presei o serie de adrese semnate de primarul municipiului, care debutau cu februarie 2009 – dată la care cere un studiu în acest sens, pe care îl plăteşte în martie a aceluiaşi an – iar în 2011, tot primarul a avut o iniţiativă în consiliul local, de a privatiza parcările. Valentin Rusu, Sorin Simescu şi consilierul Viorel Blajovan au dorit astfel să excludă rumorile lansate din zona primăriei, cum că Rusu şi Blavojan ar fi implicaţi în privatizarea parcărilor. De altfel, Blajovan a calificat drept mare preţul actual al parcării în Reşiţa – 1,5 lei pe oră. În opinia sa, un leu sau chiar cincizeci de bani era suficient pentru un oraş ca Reşiţa, acolo unde parcarea a devenit mai scumpă decât în Timişoara. Viorel Blajovan a mai remarcat, în acelaşi context, faptul că firma Ecobau Parc, cea care administrează parcările reşiţene, a câştigat licitaţia pentru lucrările la tronsonul patru – Muncitoresc – de schimbat bordurile. Pentru acest lucru, susţine şi el şi viceprimarul Sorin Simescu, nu a existat un caiet de sarcini. Acest lucru îi face pe cei doi să creadă că există interese ca această societate să se instaleze tot mai bine, din punct de vedere al afacerilor, în Reşiţa. În paralel, primarul Mihai Stepanescu a susţinut că a fost „lucrat pe la spate”, că abuzurile societăţii care administrează parcările au fost favorizate de alţi oameni interesaţi şi că, din acest motiv, va solicita rezilierea contractului cu Ecobau Parc SRL. Primarul mai susţine că, deoarece nu au fost semnate protocoale de colaborare între administratorul privat, Primărie, Poliţia Locală şi Poliţia Municipală – Biroul Rutier Municipal, nu se poate vorbi despre administrarea privată a parcărilor, plata pentru închirierea acestora urmând să se facă în continuare la biroul de parcări al Primăriei, de la Blocul 800. La rândul lor, protestatarii care s-au aflat în după-amiaza zilei de astăzi în piaţa centrală a Reşiţei au afirmat că îl sprijină pe primarul Stepanescu în demersul său privind rezilierea contractului de concesionare a parcărilor către firma privată, deoarece preţurile practicate reprezintă, consideră oamenii din piață, un jaf la adresa reşiţenilor.

Comentarii

comentarii