Acasă Actualitate S-a deschis primul Burger King din Timișoara. Oamenii au stat și 45...

S-a deschis primul Burger King din Timișoara. Oamenii au stat și 45 de minute la coadă pentru doi burgeri FOTO

DISTRIBUIȚI

Renumitul brand american Burger King a ajuns și la Timișoara. Primul restaurant din capitala Banatului s-a deschis la Shopping City, în weekendul care a trecut. A fost un eveniment așteptat cu nerăbdare și susținut de o petiție online din partea cetățenilor.

„Îndeplinim dorința clienților noștri și le aducem gustul inconfundabil al Burger King, precum și alte experiențe culinare autentice”, au anunțat reprezentații Shopping City Timișoara, înainte de deschidere.

Astfel, sâmbătă și duminică au fost cozi uriașe la Burger King. Unii clienți s-au plâns că au stat și 45 de minute să mănânce doi burgeri. Asta în condițiile în care la Shopping City Timișoara a extins zona de food-court cu o ofertă atrăgătoare de noi restaurante: Falafel King, Rigatoni pasta, SushiVO, House Thai Food, Burger Dom și Kartoffel.

Primii o sută de clienți au primit un meniu Wooper gratis, iar în prima zi oricine a trecut pragul noului restaurant a putut cumpăra doi burgeri cu 29 de lei.

Burger King este un lanț de restaurante fast food american cu peste 17.800 de locații în mai bine de o sută de țări, două treimi din ele fiind localizate în Statele Unite.

Rex Concepts operează franciza Burger King în România, primind în 2022 o infuzie de capital de 5,4 mil. euro, bani pentru dezvoltare. Rex Concepts este o companie ce face parte din grupul McWin Partners. Această firmă se ocupă de dezvoltarea Burger King în Cehia, Polonia şi România. De asemenea, Rex Concepts a preluat şi franciza Popeyes în Cehia şi Polonia. În total, pe cele trei pieţe, sub cele două branduri, Rex Concepts ar urma să deschidă 600 de restaurante.

 

 

Comentarii

comentarii