Acasă Eveniment S-a lansat Monografia arheologică a localităţii Liebling (compendiu)

S-a lansat Monografia arheologică a localităţii Liebling (compendiu)

DISTRIBUIȚI

Asociaţia  „Pro Liebling”, în parteneriat cu Şcoala cu Clasele I-VIII din Liebling, a lansat sâmbătă, 20 august 2011,  la  Şcoala din Liebling, Monografia arheologică a localităţii Liebling, autor fiind Cristian Floca, masterand  în arheologie. Asociaţia „Pro Liebling” a reuşit să tipărească doar un compendiu al acestei vaste lucrări care  va însuma aproximativ 1600 de pagini. Lansarea broşurii Monografia arheologică a localităţii Liebling (compendiu) vine în sprijinul mediatizării cercetărilor arheologice desfăşurate în cadrul hotarului localităţii Liebling, prefaţând, totodată, apariţia monografiei integrale, ce se va  finaliza în cursul anului 2012. Liviu Măruia (asistent universitar doctor în cadrul Catedrei de Istorie a Universităţii de Vest din Timişoara), coordonatorul şi promotorul acestui proiect de cercetare, confirmă importanţa descoperirilor efectuate la Liebling: „În acest moment Lieblingul este o premieră la nivel naţional; din câte cunoaştem, este prima localitate din ţară care are cercetat sistematic, din punct de vedere arheologic,  întregul hotar aparţinător, şi, mai mult decât atât, este localitatea cu cel mai mare număr de situri arheologice din România”.  

Demersul priveşte cercetarea arheologică de suprafaţă

Proiectul  de cercetare, demarat încă din ianuarie 2010, este ecoul unei ample activităţi de cercetare noninvazivă de teren, desfăşurată încă din anul 2006 de către o echipă de la Universitatea de Vest din Timişoara formată din numeroşi studenţi voluntari coordonaţi îndeaproape de către profesorii Liviu Măruia şi Dorel Micle. Demersul priveşte cercetarea arheologică de suprafaţă, acţiune bazată pe cercetarea de teren, aceasta nu este decât o etapă în întregul proces al unei cercetări sistematice. Etapa de verificare propriu-zisă a terenului este precedată de o bună documentare privitoare la arealul ce urmează a fi cercetat, iar etapele ce se succed acţiunii din teren sunt cele de prelucrare a materialului colectat din periegheză, a datelor rezultate în urma acestei prelucrări, dar şi a datelor culese din teren. Munca de laborator, ce presupune prelucrarea întregului material arheologic  recoltat, a fost efortul unei întregi echipe.  Analiza şi interpretarea tuturor datelor, fie că sunt legate de repartizarea geografică a obiectivelor, fie că fac referire la descrierea materialului recoltat este, poate, cea mai dificilă dintre aceste etape, o activitate la care consultarea unor specialişti în diverse epoci istorice este obligatorie. După afirmaţia autorului, în momentul demarării proiectului, localitatea Liebling era aproape necunoscută în literatura arheologică de specialitate, singurul sit arheologic menţionat fiind o aşezare de sec. III-IV, descoperită în anul 1986, la sud-est de localitate.

 

Comentarii

comentarii