În zorii zilei de 5 septembrie, s-a stins din viaţă, la vârsta de 65 de ani, într-o clinica din Traunstein – sudul Germaniei, după o grea suferinţă, Principesa Donata de Prusia, devenită mai târziu, după recăsătorie, Ducesa de Oldenburg.
Timişorenii mai bogaţi în ani o cunosc doar sub numele de Principesa Donata de Prusia şi îşi amintesc încă, foarte bine, activitatea ei entuziastă şi eficienţa pentru construcţia noului bloc operator al secţiei de Chirurgie Pediatrică, iar mai apoi, pentru restaurarea şi modernizarea clădirii mari a Spitalului Clinic de Copii „Louis Ţurcanu“.
Principesa Donata a fondat în ianuarie 1990 la Fischerhude, în nordul Germaniei, împreună cu Familia Nowak şi cu un grup de alţi prieteni, Asociaţia caritativă „Zukunft Rumäniens – Kinderklink Temesvar e.V.“, a cărei prima preşedintă a fost, şi care a funcţionat fără întrerupere peste 25 de ani.
Principesa Donata cunoştea şi iubea România încă dintr-o călătorie făcută în mai 1981, când la Timişoara fuseserăm cu toţii oaspeţii Î.P.S. Nicolae al Banatului. Nu ni se permitea însă, pe atunci, în regimul comunist, să activăm caritativ, ca cetăţeni străini (sigur că pe ascuns împlineam cu toţii adesea, după puteri, cele mai diferite mici nevoi şi pe vremea aceea…).
Imediat după Revoluţie, în februarie 1990, Principesa Donata, de profesiune sora medicală, era deja cu noi şi cu unul din cei 7 fraţi ai ei, Karl Castell-Rüdenhausen, la Timişoara, făcându-şi o imagine la faţa locului despre starea dezastruoasă a Spitalului de Copii. La Reşedinţa Mitropolitană se semna, la 26 februarie 1996, împreună cu partea română, documentul de ‘intenţie şi promisiune’, în prezenţa medicilor dr. Babuşceag, dr. Lesovici şi prof. dr. Louis Ţurcanu, a Mitropolitului Nicolae, a prof. dr. Eugen Todoran şi a primarului P. Alămoreanu, care au rămas o viaţă sprijinitori fideli ai acestui proiect de mari dimensiuni.
Acum, la moartea ei, ne revin în memorie nenumărate secvenţe ale luptei şi străduinţelor ei din acei ani de început, în care nu numai activităţile ei neobosite, ci şi prestigiul şi numele sale ne-au fost un statornic şi important sprijin.
O vedem în acel februarie 1990 la Bucureşti, împreună cu noi, cu fratele ei şi cu prof. Ţurcanu, directorul Clinicii de Padiatrie, înghesuindu-se cu curaj la Ministerul Sănătăţii, printre mii de medici care tocmai demonstrau şi erau în grevă, blocând toate intrările spre Cabinetul ministrului Marinescu, o vedem în aceeaşi seară la un recital al Eugeniei Moldoveanu la Sala Dalles (soprana Eugenia Moldoveanu ne şi găzduise pe toţi în casa sa), recital la care era prezentă şi foarte tânăra Angela Gheorghiu, pe care atunci am cunoscut-o, care a fost foarte atentă când i-am prezentat şi explicat proiectul nostru caritativ aflat atunci „în faşă“ şi care peste câţiva ani, devenită celebră, avea să-l determine pe Placido Domingo să-şi doneze onorariul concertului susţinut cu ea la Bucureşti pentru finanţarea proiectului clinicii pediatrice timişorene!
O revedem în amintire pe Principesa Donata convingându-şi socrul, pe Principele Louis-Ferdinand de Prusia, să ne permită organizarea la Castelul Hohenzollern din Hechingen a unui mare concert de beneficiu pentru Clinica din Timişoara, la care am invitat Orchestra Filarmonicii Banatul sub bagheta dirijorului Petru Oschanitzki şi pe marea noastră soprană Eugenia Moldoveanu – era prima ieşire a orchestrei în străinătate după Revoluţie…
Foarte mulţi oaspeţi importanţi inviaţi de Principesa Donata, printre care M.S. Regina Ana a Romaniei şi Mitropolitul Nicolae al Banatului, primarul Timişoarei Viorel Oancea, dirijorul Diodor Nicoară, ambasadorul SUA la Bonn, au făcut din acest concert un eveniment valoros în cel mai propriu sens al cuvântului, trezind interesul şi generozitatea unui şir întreg de donatori importanţi şi potenţi pentru proiectul clinicii şi, în general, pentru Timişoara.
Ne-o mai reamintim pe Donata tipărind şi semnând 4.000 de apeluri la donaţii – superb create de ea însăşi, pe carton velin împăturat în două, cu câte o fotografie a Catedralei Timişoara, lipită pe fiecare primă pagină, apeluri pe care le-a trimis în primăvara lui 1990 în cel mai larg cerc al cunoştinţelor şi rudelor ei din întreaga Europă, dar şi multor persoane din lumea politică şi economică europeană, dintre care o mare parte au devenit donatori fideli.
Ne amintim apoi de oaspeţii din România, medici şi arhitecţi, conduşi de prof. dr. Ioan Sabău şi dr. Victor Babuşceag, invitaţi la începutul anilor 90 şi în casa ei din Fischerhude, pentru a le face legătura cu un nou spital de copii din Hannover şi cu arhitecţii acestui spital. Din această legătură provine activitatea de proiectare a arhitectului Egon Pauen, specialist cu experienţă mondială în construcţia de spitale, care a conceput apoi clădirea nouă şi dotarea blocului operator din spatele spitalului mare, inaugurat şi dat în folosinţă în decembrie 1995.
Dar adevăratele amintiri de suflet rămân cele mărunte, ale numeroaselor vizite ale ei din anii 90 la nenumărate şcoli, grădiniţe, parohii din nordul Germaniei, azile de bătrâni, cluburi Lions şi Rotary. Ţinea şi ţineam împreună conferinţe despre proiect, despre spitalul de copii, despre Timişoara, despre România şi motivam auditorii să doneze fiecare după posibilităţile sale. La un azil de bătrâni, locatarii au hotărât spontan să joace cărţi pe bani şi tot ce câştiga fiecare să doneze un an întreg pentru spitalul de copii. Sau tineri din grupa unei parohii luterane, care au hotărât să nu mai fumeze şi să depună fiecare ban necheltuit pentru fumatul obişnuit într-o puşculiţă pentru Timişoara. Şi altele, şi altele…
Au urmat concerte caritative sprijinite şi organizate de ea cu noi la Hamburg, Bremen, Lübeck, Verden, Ottersberg, dar şi la Timişoara, toate cu participarea generoasă şi competentă a Filarmonicii Banatul, concerte în care de la o vreme s-au implicat magistral soprana Helen Donath şi dirijorul Klaus Donath, devenit apoi al doilea preşedinte al Asociaţiei noastre. Pe marginea acestor concerte, câte o seara în cort, pe pajiştea casei Donatei, cu toată orchestra timişoreană şi cu gazdele lor din sat, cu vecini, cu copii, cu bătrâni, seri în care Laurenţiu Baciu cânta la acordeon, Mircea Tătaru la vioară, maestrul Nicoară intona cântece bănăţeneşti şi membrii orchestrei se relaxau cu noi toţi la bere, vin şi cârnăciori…
Avea o fire deschisă şi pozitivă, preponderent veselă, deşi viaţa i-a rezervat dureri şi lovituri considerabile.
Născută în 1950 şi crescuta în căminul cald al părinţilor, alături de şapte fraţi, toţi băieţi, s-a căsătorit în 1975 cu Principele Louis-Ferdinand de Prussia junior – o iubire mare şi tragică, curmată de moartea acestuia în 1977, după un accident stupid de tanc, la un exerciţiu militar (era locotenent de rezervă). Fiul lor, Principele Georg, astăzi şeful Casei de Prusia, avea un an, iar sora lui, Principesa Cornelie-Cecile, avea să se nască la cinci luni după moarte tatălui, cu persistente probleme de sănătate.
Principesa Donata era adânc credincioasă. Credinţa ei i-a fost sprijin imens şi permanent în viaţă, ca şi în moartea pe care a primit-o acum trei zile din mâna Lui Dumnezeu, conştientă şi cu smerenie, cu toată tristeţea, la fel de conştientă că nu-i va fi hărăzit să-şi vadă crescând nepoţii atât de dragi, gemenii băieţi Carl şi Louis (în vârstă de 3 ani şi jumătate) şi nepoţica Emma (5 luni).
Din Timişoara ostenelilor ei de început, ne rugăm Lui Dumnezeu să-i odihnească sufletul generos cu drepţii, acolo unde nu este durere, nici scârbă, nici suspinare, ci viaţă fără de sfârşit.
Dorina Nowak
Asociaţia „Zukunft Rumäniens-Kinderklinik Temesvar e.V., Fischerhude-Ottersberg
