Una dintre cele mai mari ”crime”, desigur, nu fizice, dar psihice și morale, le-a făcut împotriva unor preoți de tradiție bănățeană, i-a scos din biserică în clipa în care, să admitem, s-ar fi pensionat, nu i-a mai lăsat în Casa Domnului, deși erau ctitori de biserici. Între ei, și vor vorbi despre asta, preoții Mițiga (Catedrala Mitropolitană), Gașpar, Crețu, dar, nu în ultimul rând, Augustin Butaș, plecat spre Cer în seara zilei de Sfântul Ion, pe șapte ianuarie… Acest om cu suflet mare, slujitor la Bisericii Bănățene vreme de 43 de ani, a ctitorit două biserici, una în Bencecul de Jos, alta în Bencecul de Sus. După 2011, tirania lui Paisie avea să-i îmbolnăvească inima, avea să-l umilească până la prăpădire. Soția sa, faimoasa artistă a folclorului autentic Sonia Butaș spune că era atât de trist, abătut preotul Butaș (i se interzisese să intre în biserica construită chiar de el), încât inima lui nu a mai rezistat… A plecat spre Cer, umilit de un incompetent, de un uzurpator, un golan.
La înmormântarea sa va participa însuși IPSS Ioan al Banatului, pe care-l rog, din suflet, să o asculte pe doamna Sonia Vlaicovici Butaș, să o creadă și să-i aline durerea… Atât cât va putea!
Comentarii
comentarii