Acasă Actualitate Salvaţi Copiii: “350.000 de copii au rămas fără părinţii plecaţi la muncă...

Salvaţi Copiii: “350.000 de copii au rămas fără părinţii plecaţi la muncă în străinătate”

DISTRIBUIȚI

Existenţa unui număr mare de copii fără acte de identitate; peste 1.300 de copii au fost abandonaţi de părinţi în 2010, iar 350.000 au rămas fără părinţii plecaţi la muncă în străinătate şi aproape 76.000 de copii nu merg la şcoală – aceştia sunt principalii factori de risc pentru micuţii din ţara noastră, în acest moment, fapt pentru care Organizaţia “Salvaţi Copiii” solicită sprijinul Guvernului României.
Abuzuri asupra copiilor

Un alt factor de risc este că, în primele trei luni ale anului 2011, autorităţile au fost sesizate privind 2.893 cazuri de abuz asupra copilului. Aproape 40% dintre situaţii reprezintă situaţii de abuz asupra unor copii mai mici de 7 ani. De asemenea, din 8.895 de petiţii primite de Avocatul Poporului, în 2010 numai 10 se referă la respectarea “dreptului la învăţătură”. Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii, a precizat că dreptul la identitate, protecţia copiilor lipsiţi de îngrijirea părinţilor, pe perioada în care aceştia se află la muncă în străinătate, protecţia copilului împotriva violenţei şi măsurile de protecţie specială, cu referire la drepturile şi îndatoririle părinţilor – sunt principalele zone unde Organizaţia “Salvaţi Copiii” cere Guvernului României să schimbe legislaţia actuală. Totodată, organizaţia a trimis spre analiză guvernului şi parlamentului o listă de propuneri pentru îmbunătăţirea legii, astfel încât să răspundă mai bine nevoilor actuale ale copiilor din România.

1.300 de copii abandonaţi în maternităţi

În prezent, aproape 67.000 de copii se află în grija statului. Numai în 2010, peste 1.300  de copii au fost abandonaţi în maternităţi şi alte unităţi sanitare. După anul 2000, abandonul şcolar în ciclul primar şi gimnazial a crescut de trei ori, de la 0,6% la 2,0%, 40.000 copiii părăsind anual şcoala, majoritatea în mediul rural. Nu de puţine ori, în sate şi comune, interesul agricol s-a aflat pe primul plan, în defavoarea frecventării şcolii de către copii. Este vorba de abandonul şcolar temporar, în perioadele în care părinţii au nevoie de ajutorul copiilor în agricultură. Alături de alte metode de stimulare a participării şcolare, Salvaţi Copiii consideră că părinţii trebuie constrânşi să-şi schimbe atitudinea faţă de educaţia şcolară a copiilor lor şi propune condiţionarea acordării unor servicii sociale de frecvenţa şcolară a copiilor. Aceste servicii trebuie să constituie drepturi care aparţin părinţilor (de ex.: venit minim garantat) şi nu copiilor (alocaţia de stat).

 

Comentarii

comentarii