Acasă Cultura Şase filme despre libertate concurează pentru trofeul Ceau, Cinema! 2022, la Timișoara

Şase filme despre libertate concurează pentru trofeul Ceau, Cinema! 2022, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Şase filme despre libertate selectate la Veneţia, Cannes şi Berlin fac parte din competiţia celei de-a noua ediţii a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara. Juriul va fi format din actriţa Judith State, regizoarea Cristina Groşan şi regizorul Eugen Jebeleanu.

Trei dintre filmele care concurează pentru Trofeul Ceau, Cinema! “Răzvan Georgescu” şi pentru Premiul Publicului au avut premiera mondială în competiţia ediţiei de anul trecut a Festivalului de la Veneţia.

“Reflecţie” (“Reflection”, 2021) este cel mai nou lungmetraj al regizorului ucrainean Valentin Vasianovici. Tulburătorul film are ca protagonist un chirurg care este capturat de forţele militare ruse în zona de conflict din estul Ucrainei, unde este expus la scene îngrozitoare de umilire şi violenţă. Proiecţia va face parte dintr-un Focus Ucraina, un omagiu pentru rezistenţa ucrainenilor în războiul declanşat de Rusia.

“Nu lăsa urme” (“Leave No Traces”, 2021), regizat de Jan P. Matuszynski, este o dramă poloneză puternică despre lupta pentru dreptate a unui tânăr care asistă la tragedia unui prieten, fiul poetei anticomuniste Barbara Sadowska, omorât în bătaie de poliţie în Polonia anului 1983. Filmul este adus cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti.

Fascinantul “Grota” (“Il buco”, 2021), realizat de italianul Michelangelo Frammartino, urmăreşte aventura extraordinară a unui grup de speologi care pornesc în explorarea unor peşteri necunoscute omului în sudul Italiei, în august 1961. “Grota” a câştigat Premiul Special al Juriului la Veneţia şi este distribuit în România de Independenţa Film.

Alte două filme din competiţia Ceau, Cinema! vin din secţiunea Un Certain Regard a ediţiei din 2021 a Festivalului de la Cannes.

“Marea Libertate” (“Great Freedom”, 2021), o coproducţie Austria-Germania regizată de  austriacul Sebastian Meise, urmăreşte povestea legăturii pe care o dezvoltă de-a lungul câtorva decenii un bărbat, trimis în mod repetat la închisoare în Germania postbelică pe baza legii care incrimina homosexualitatea, cu un coleg de celulă.  Filmul a câştigat Premiul Juriului în secţiunea Un Certain Regard de la Cannes şi Marele Premiu la Festivalul de la Sarajevo şi este proiectat la Timişoara cu sprijinul Forumului Cultural Austriac de la Bucureşti.

Unul din cele mai apreciate şi curajoase filme bulgare recente, “Şi femeile plâng” (“Women do Cry”, 2021), realizat de regizoarele Vesela Kazakova şi Mina Mileva, are în prim-plan o familie formată numai din femei, într-o societate unde “genul” nu este un cuvânt familiar.

Din secţiunea Panorama a ediţiei de anul trecut a Festivalului de la Berlin vine “Ia ochii de pe mine” (“All Eyes off Me”, 2021), al doilea lungmetraj al regizoarei israeliene Hadas Ben Aroya. Un film îndrăzneţ care discută libertatea sexuală prin povestea unei tinere ale cărei fantezii se ciocnesc de realitate.

“Deşi aparent diferite, cele şase filme chestionează câteva din numeroasele sensuri ale ideii de libertate de ieri şi de azi, în ton cu tema politică a ediţiei a noua a festivalului. Competiţia este una provocatoare, atât prin subiectele filmelor, cât şi prin forma aleasă de fiecare dintre regizori”, spune selecţionerul competiţiei, criticul de film Ionuţ Mareş.

Cele şase filme vor concura pentru Trofeul Ceau, Cinema! “Răzvan Georgescu”, în valoare de 1.000 de euro şi oferit de Groupama Asigurări, şi Premiul Publicului, în valoare de 500 de euro. Trofeele Ceau, Cinema! sunt realizate de artista Lia Pfeiffer.

Competiţia Ceau, Cinema! oferă un cadru de exprimare cineaştilor din ţările cu minorităţi tradiţionale în regiunea Banatului.

Juriul este format din actriţa Judith State, regizoarea Cristina Groşan şi regizorul Eugen Jebeleanu.

Judith State este dansatoare, coregrafă şi actriţă, cunoscută pentru roluri în filme precum “Sieranevada”, “Monştri.”, “Malmkrog” sau “Tata mută munţii”.  Ea va participa la o dezbatere cu publicul Ceau, Cinema! după o proiecţie specială cu cel mai nou film în care joacă, “R.M.N.” (2022), de Cristian Mungiu, care a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de la Cannes.

Cristina Groşan este regizoare de film care lucrează deopotrivă în Ungaria şi România, unde a realizat mai multe scurtmetraje. Primul său lungmetraj, producţia maghiară “Lucruri pentru care merită să plângi” (2021), selectată anul trecut în competiţia Festivalului de la Sarajevo, se va vedea în premieră la Timişoara la Ceau, Cinema!

Originar din Timişoara, Eugen Jebeleanu şi-a început cariera ca actor, după care a devenit regizor de teatru şi de film. Debutul său în regia de film, multipremiatul “Câmp de maci” (2020), va avea parte la rândul său de o proiecţie specială în cadrul festivalului.

Proiecţiile de la ediţia a noua vor avea loc la Cinema Victoria, Grădina de Vară şi Sala Capitol de la Filarmonica Banatul, Piaţa Traian şi Faber.

Mai multe detalii despre festival se găsesc pe site-ul www.ceaucinema.ro, precum şi pe paginile de Facebook şi Instagram.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Pelicula Culturală şi Asociaţia Marele Ecran.

Finanţat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.Proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș prin intermediul Programului de finanțare nerambursabilă TimCultura 2022.Sponsori: Groupama Asigurări, HELLA România, Conceptual Lab by Theo Nissim.

Parteneri culturali principali: Centrul Cultural German din Timişoara, Institutul Polonez Bucureşti, Forumul Cultural Austriac Bucureşti, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Institutul Francez din Timișoara, Centrul Ceh Bucureşti.

Sprijinit de: Porsche Timişoara, Tazz, Little Hanoi, Ibis Timisoara City Center, Ovride, InLight Center, Fundaţia Cartea Călătoare, Asociaţia Ceva de Spus, Asociaţia Cetăţean de Traian, Faber, Cinema Victoria, Muzeul Naţional al Banatului, Animest, Asociaţia Culturală Cinemazero, Asociaţia Prin Banat, Timişoara la cutie, Casa Artelor – Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, Primăria Gottlob, Claudia Roşu, La Două Bufniţe, iaBilet, Hostel Cornel.

 

 

Comentarii

comentarii