Acasă Actualitate Scandal la Arad: Primăria lui Falcă, acuzată că a cumpărat coroane de...

Scandal la Arad: Primăria lui Falcă, acuzată că a cumpărat coroane de flori cu 500 de lei/bucata

DISTRIBUIȚI

Un deputat arădean acuză Primăria Aradului că a risipit banii publici şi a cumpărat coroane de flori cu 500 de lei/bucata cu ocazia Zilei Naţionale, dar pune şi sub semnul întrebării faptul că cele 22 de coroane ar fi fost depuse.

Prefectura Arad a organizat de Ziua Națională a României ceremonii oficiale însoțite de depuneri de coroane în două locații devenite clasice în municipiul Arad, la mormintele corifeilor Marii Uniri din cimitirul Eternitatea și la Monumentul Eroilor din Piața Avram Iancu. Participantă la depunerea de coroane, Primăria Arad a considerat că respectul pentru înaintași se măsoară în consistența sumei alocate. Cu ocazia acestor ceremonii, care au durat în jur de două ore și la care Primăria Arad a fost un simplu invitat, administrația locală a cheltuit nu mai puțin de 11.000 de lei (aproximativ 2.400 de euro), reprezentând contravaloarea a 22 de coroane funerare. „Aș vrea să ni se spună unde au depus cei de la Primărie cele 22 de coroane, în condițiile în care au fost doar două locații unde s-au desfășurat ceremonii oficiale? Sau primarul se descurcă la fel de bine cu numărătoarea precum tizul său, celebrul și simpaticul Pristanda? Asta si-au dorit cei care au făurit Marea Unire, înaintașii noștri care au muncit și s-au sacrificat pentru o Românie modernă? Sau decență și bun simț, care să ne împiedice să cheltuim pentru o simplă comemorare sume demne de renovarea unui grup sanitar dintr-o școală sau grădiniță?”, a declarat Sergiu Vlad, deputat USR Arad.

La Arad, risipa banului public nu mai miră pe nimeni. Primarul Gheorghe Falcă este cunoscut în întreaga ţară pentru că a achiziţionat pentru Arad bănci de 8.500 de euro/bucata, sau coşuri de gunoi de peste 1.000 de euro/bucata.

Comentarii

comentarii