Acasă Actualitate Scandalos! Directorul Cocheci anunță că STPT ”e pe plus”, după ce 95%...

Scandalos! Directorul Cocheci anunță că STPT ”e pe plus”, după ce 95% din venituri societății vin din subvenții

DISTRIBUIȚI

Conform declarațiilor date de directorul general Constantin Cocheci unei publicații locale, Societatea de Transport Public Timişoara (STPT) a reușit anul acesta o performanță uluitoare, va încheia anul ”pe plus”. Numit în funcția de director în toamna anului trecut, venind de la o societatea privată care are și acum probleme grave (AEM Timișoara), Cocheci a încercat să explice în debanat.ro, cum STPT, cu datorii de 70 de milioane de lei la ANAF și datorii la furnizori de aproape 11 milioane (sume pe care singur le-a anunțat) este ”sută la sută pe plus”. Directorul STPT a mai îndrugat despre Societatea Metropolitană de Transport Timişoara (SMTT) prin care societatea sa primește subvențiile de la Primăria Timișoara și a aruncat toată vina dezastrului pe fostul director fost la SMTT, dar şi al STPT, Ioan Goia.

Cocheci a evitat să spună însă un lucru important: odată cu ultimele “manevre” ale viceprimarului Lațcău, activitatea STPT a ajuns să fie subvenționată în proporție de 95% din bugetul local. Adică aproape toată performanța managerială a directorului constă în cât de bine mulge banilor timișorenilor.

Explicația vine de la consilierul local Roxana Iliescu, acuzată direct de Cocheci că, deoarece Consiliul Local, este acționarul acestei firme, atunci când ”reproşează la adresa STPT, nu face altceva decât să-și distrugă propria firmă”.

”Nu contează că stați zeci de minute în stațiile de transport în comun și habar n-aveți când ar putea apărea la orizont autobuzul, tramvaiul sau troleibuzul. Dar n-are cum să fie altfel, când 171.855.000  de milioane de lei, bani de la bugetul local al Timișoarei, ajung în acest an în conturile STPT.

Ca să înțelegeți performanțele și contraperformanțele din ultimii ani ale STPT, trebuie să știți, ca plătitori de taxe și impozite, respectiv bilete și abonamente pe transportul public, că, în acest moment 95% din veniturile societății provin din bani publici. Mai exact, din bugetul local, adică din banii dumneavoastră, ai celor care îngheață în stații și asta în contextul în care au și majorat prețul biletelor, fiind printre cele mai scumpe din țară!

Banii către societatea condusă de domnul Cocheci pleacă de la primărie și trec prin conturile SMTT, cu care a fost semnat un contract de delegare a serviciilor. Mai simplu: primăria dă banii către SMTT, care îi virează ulterior către STPT, în funcție de tarifele din contract. 

Relația dintre STPT și SMTT n-a funcționat dintotdeauna și n-o să vă plictisesc cu detalii tehnice, însă trebuie să știți că, de când viceprimarul Ruben Lațcău este șeful AGA al STPT, cele două societăți sunt într-o armonie perfectă. Fiți un pic atenți: în luna noiembrie a fost modificat contractul de servicii, ocazie cu care tariful a fost majorat, în medie, cu 2 lei / km, cu începere de la 1 decembrie. La vaporașe, care oricum sunt trase pe dreapta până la primăvară, creșterea este de vreo 20 de lei / km. Deci, vor fi mai mulți bani de dat de la bugetul local.

De parcă n-ar fi de ajuns, tot în luna noiembrie a fost prezentat și un raport de audit tehnico-economic privind „regularizarea compensației de transport pe anii 2021, 2022 si 2023”. Conform acestui document, întocmit de o firmă privată, SMTT are de dat către STPT peste 18 milioane de lei. Aproape 10 milioane de  lei  reprezintă „regularizare compensații” pentru primul semestru al anului 2023, iar restul sumei este compus din regularizări pentru 2021 și 2022.

Revin la declarațiile domnului Cocheci, potrivit căruia societatea pe care o conduce este pe plus. Inițial, STPT ar fi trebuit să primească de la bugetul local, în acest an, 128 de milioane de lei. La sfârșitul lunii octombrie, în CL a fost votată o rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli, prin care de la bugetul local era alocată o sumă suplimentară de 21 de milioane de lei. La acel moment, raportat la veniturile totale ale societății, 177 milioane lei, subvenția acordată de municipalitate ajunsese la 84%.

Ulterior, in ședința ordinară a Consiliului Local din 28 noiembrie, la o noua rectificare a bugetului local am mai acordat încă 10 milioane lei STPT!

Cu încă 18 milioane de lei, ajungem să dăm din bugetul local 171.855.000 lei ceea ce, trebuie să recunoașteți, nu lasă prea mult loc pentru manifestarea talentului managerial al foarte competentului domn Cocheci.

Țineți-vă bine, raportat la veniturile totale ale societății, asta înseamnă 95% subvenție!!!

Cum ar veni, cu 95% din venituri bani de la bugetul local, nici n-ai cum să nu declari că ai, în sfârșit, o societate pe plus!

Așadar, uitați de timpii fără număr petrecuți în stații, în frig sau pe caniculă! STPT  e pe plus și e încă o „perlă” la coroana competenței primarului Fritz și a viceprimarului Ruben Lațcău, doar întâmplător președintele AGA de la SMTT. Și stați liniștiți: cândva o să vă puteți uita a pagubă pe afișajul electronic al ultrasofisticatului viitor sistem de monitorizare și ticketing venit tocmai din Taiwan. Ceva ce n-a văzut nici Parisul, dar care, la modul în care funcționează lucrurile acum la STPT, o să indice modern, elegant, 45 de minute până la sosirea următorului tramvai!

Citește și: A mers la STPT, în audiență la directorul Cocheci, dar a fost întâmpinat cu Poliția Locală – video

Lăsând gluma la o parte, domnule Cocheci, în loc să încercați sa va spălați imaginea pe banii timișorenilor și să păcăliți călătorii cu vorba lungă, nu mai bine ați încerca să faceți ceva util? Cum ar fi, de exemplu, să rezolvați totuși problema lipsei de șoferi și vatmani, să nu mai înghețe călătorii prin stații, la multe grade minus”, spune Roxana Iliescu.

Comentarii

comentarii