Acasă Cultura Scriitorul Mircea Pora din Timișoara: „Eu scriu cu spatele la cititor!”

Scriitorul Mircea Pora din Timișoara: „Eu scriu cu spatele la cititor!”

DISTRIBUIȚI

Domnule Mircea Pora, sunteți într-o campanie intensă de promovare a ultimei cărți „Am trăit în comunism”. Despre ce este vorba?

Volumul e o colecție de proze mai scurte sau mai lungi care, împreună, acestea dau o viziune unitară despre comunismul din România, în care eu am trăit mulți ani, de când m-am născut, până când a căzut în 1989. Fostul regim s-a sfârșit, dar numai teoretic, fiindcă în mentalitate și în obișnuințele omului, nu. Încă mai suntem sub incidența acelui sistem și ne întrebăm de ce treaba nu merge uneori. Nu are cum să meargă, fiindcă în aproape jumătate de secol, s-a distrus tot ce a fost mai bun în ființa românească. Cartea a fost lansată la revista Orizont din Timișoara și la Lugoj, dar și la revista Tribuna din Cluj, vineri, 19 mai, apoi la Brașov. Urmează la Bookfest București.
De ce ați scris această carte?
A fost o necesitate. A trebuit să o scriu, altfel, era o apăsare pe conștiință. Era nevoie să scriu despre situațiile prin care am trecut ca martor. Am putu să fac o comparație între ce a fost și ce e acum. Oricum nici acum lucrurile nu sunt clare.
Putem să spunem că avem activitate literară în Timișoara și în Banat, după 27 de ani?
Da. Totuși cred că trebuie  aplicată formula mulți chemați puțini aleși. Nu toți care scriu vor și rămâne. Fiindcă după ce trec cronicile prietenilor, vine timpul și acesta nu e prieten cu nimeni. Atunci timpul filtrează. De exemplu, Eminescu a publicat în urmă cu 100 ani și încă este actual. Asta se aplică și altor scriitori.
Ce părere aveți despre consumul de carte în Timișoara, există interes față de literatură?
Interesul populației față de lectură și de literatură este în scădere. E un fenomen general european. Cred că tehnica e de vină, care e mai facilă. Omul modern decât să citească o carte, mai bine deschide un calculator sau se uită pe Iphone. Sensibilitatea omului din una poetică a devenit una mecanică. Atunci îndrăgim mai mult aparatura, decât cartea, deși cartea te formează ca om, îți formează gândirea, limbajul și moralitatea.
Ce rol ar avea școala în această ecuație?
Școala are un rol formator esențial, dar rolul ei actual este redus în relația de apropiere dintre cititor și carte. Când eu eram în școală, literatură se făcea. Profesorii puneau mai mult suflet să ne convingă să citim cărți. Acum școala mergând în jos, merg și mulți profesori în jos. Ați văzut ce note sunt la titularizări.
Cât de mult va afecta internetul cartea tipărită, cine va câștiga?
Nu cred că ar trebui să o luăm ca pe o competiție între cele două. Internetul este foarte bun, are și rol distractiv și îți dă informația rapid, dar nu poate suplini cartea. Probabil că, dacă situația va merge așa, internetul va ajunge primul la sosire, dar cred că nu ar fi prea bine. Totuși, cred că, chiar dacă interesul pentru cartea tipărită va scădea, aceasta nu va și dispărea. Pentru un scriitor care are relație directă cu cuvântul cartea tipărită va fi pe primul loc.
Acum vă pun o întrebare postmodernă: Cum scrieți cu spatele la scriitor sau cu fața?
Eu scriu cu spatele la scriitor. Vreau să fiu mulțumit eu de ceea ce aștern pe hârtie și nu vreau să iau ca o presiune existența cititorului.

Comentarii

comentarii