Acasă Economic Se deschide primul magazin Jumbo din România

Se deschide primul magazin Jumbo din România

DISTRIBUIȚI

jumbo 17512400

Jumbo Group, cel mai mare retailer de jucării, produse pentru copii şi decoraţiuni interioare din Grecia, va deschide în Timişoara primul său magazin din România, vineri, 18 octombrie.

Magazinul are o suprafaţă de 13.000 de mp şi este amplasat  lângă  Aeroportul Internaţional Traian Vuia, în comuna Ghiroda, pe fostul amplasament al magazinului Real. Al doilea magazin al grupului grecesc se va deschide în Capitală, pe Bulevardul Theodor Pallady, la ieşirea spre Autostrada Soarelui, luna viitoare. Este vorba despre o unitate cu o suprafaţă de 14.000 de mp în Bucureşti. “În România, vom deschide primele două magazine în octombrie 2013 şi noiembrie 2013”, se arată într-o comunicare oficială a retailerului. Conform planurilor de expansiune, retailerul care operează deja 63 de magazine în Grecia (52), Cipru (3) şi Bulgaria (8) vrea să ajungă în România la o reţea de 12-18 magazine. Succesul companiei, care a ajuns la afaceri de 502,2 de milioane de euro, se datorează şi politicii de preţuri mici. În fiecare magazin, acre are o suprafaţă medie de 8.600 de mp, are în jur de 25.000 de produse la un preţ mediu de 4,99 de euro, adică la aproximativ 22 de lei.  În magazinele Jumbo se comercializează cinci mari categorii de produse. Astfel, jucăriile, produsele dedicate bebeluşilor şi copiilor ocupă în jur de 48% din suprafaţa unui magazin, iar restul este dedicat produselor sezoniere. În jur de 45-55% din produse sunt ale unor mărci cunoscute, iar 70% sunt importate din Asia.

Comentarii

comentarii