Acasă Actualitate Se face licitație pentru închirierea stadionului Dan Păltinișanu. Preț mai mic de...

Se face licitație pentru închirierea stadionului Dan Păltinișanu. Preț mai mic de pornire a licitației față de cel propus de specialiștii din CJ Timiș

DISTRIBUIȚI

stadion poli dan paltinisanu scaune 1

Consilierii județeni din Timiș au votat pentru un preț mai mic de pornire a licitației pentru stadionul Dan Păltinișanu din Timișoara. Stadionul este dat în folosință gratuită echipei ACS Poli Timișoara până la 2 august 2016, iar de atunci încolo trebuie închiriat. Deși specialiștii în economie din CJ Timiș au propus un preț de pornire de 25.000 de lei fără TVA, consilierii județeni au propus ca prețul de pornire pentru a se demara licitație de închiriere să fie de 20.000 de lei, lucru care s-a și aprobat.

„Sportul în România este cum este, cluburile sportive nu au bani. Dacă mergem pe 25.000 există riscul să nu participe nimeni la licitație. O soluție ar fi să fim proactivi, să ne dăm toată silința să contractăm noi cât mai mutle evenimente în ferestrele de timp care rămân. Poate ar fi mai bine să pornim de la 20.000, dacă sunt mai mulți interesați se face licitația, dar există riscul ca dacă mergem la 25.000 să nu vină nimeni”, a spus Marian Constantin Vasile, consilier județean PNL.
La suma care va rezulta în urma licitației se adaugă plata utilităților, care va fi facturată separat.

Comentarii

comentarii