Acasă Actualitate Se reabilitează pasajul din Triaj

Se reabilitează pasajul din Triaj

DISTRIBUIȚI

Acesta este închis circulaţiei de aproape jumătate de an
La Reşiţa au început, miercuri după-amiază, lucrările de reabilitare la pasajul ce face legătura dintre cartierul Lunca Bârzavei şi restul municipiului, segment în care se circulă, de circa o jumătate de an, pe o rută ocolitoare, fiind accesibil autovehiculelor doar o parte a pasajului, din cauza structurii de rezistenţă afectată. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, este vorba de o lucrare în valoare de 9 milioane de lei, care va fi finalizată în circa două luni şi va permite accesul pe pasaj, aşa cum a fost iniţial. Un studiu de fezabilitate a fost dat în lucru de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, pentru reabilitarea întregului pasaj, după ce va fi dat în folosinţă. Avaria la pasaj s-a produs în urmă cu aproximativ jumătate de an, în urma unui accident de circulaţie. Cel mai mare pod din Reşiţa uneşte de oraşul vechi cartierul Lunca Bârzavei, unde trăiesc mai bine de jumătate din locuitorii municipiului. Un şofer care conducea un tractor ce transporta, pe o platformă, un excavator, a avariat grav trei dintre grinzile principale ale podului. Fiind prea înalt, braţul utilajului a spart grinzile, distrugând betonul şi îndoind fierul beton din structura de rezistenţă. „Primarul municipiului a efectuat o deplasare la locul cu pricina, însoţit de o delegaţie din cadrul primăriei, pentru a verifica starea în care se desfăşoară aceste lucrări. În circa 6 săptămâni, conform precizărilor conducerii firmei din Timişoara, care execută lucrările, se va finaliza reabilitarea – susţinerea  podului şi se va reda traficul pe partea superioară a podului. Mai multe informaţii despre derularea acestor lucrări vă transmitem în perioada imediat următoare“ ne-a declarat Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa.

Comentarii

comentarii