De câteva săptămâni asistăm la un adevărat război mediatic al Germaniei împotriva interceptărilor americane pe urma dezvăluirilor agentului Snwoden. Isteria publică se explică și prin sentimentele de natură umană și de compasiune probabil mai mult față de Angela Merkel în calitate de mamă a Europei decât față de funcția de Cancelar al Germaniei.
Zidul suprapartinic format de la verzi, la social-democrați și socialiști în jurul Cancelarului ne face să și uităm că acum nici o lună în urmă nemții au avut alegeri parlamentare. Înalții demnitari din conducerile partidelor politice doresc chiar să-l aducă pe Snowden în Germania și să-i acorde azil politic.
Pentru o națiune culturală precum este cea germană, numele Snowden este de-a dreptul emblematic. Pe fondul similitudinilor istorice între emanciparea Germaniei față Franța, proclamând Reichul la Paris după lupta de la Sedan în 1870, și emanciparea Germaniei față de SUA, prin dezvăluirile lui Snowden, pare să fie mai mult decât o întâmplătoare alegorie cu numele Sedan – Snowden.
Să recapitulăm pe scurt antecedentele victoriei de la Sedan. După ce tronul Spaniei devenise vacant, Bismarck si-a dorit un membru al familiei Hohenzoller pe tronul Spaniei. Franța nu a agreat idea de a fi încleștată de două state la nord și la sud cu Hohenzolleri pe tron și a apelat prin intermediului ambasadorului ei la Regele Wilhelm I al Prusiei care să află în vacanță în stațiunea Ems. Ambasadorul francez l-a rugat pe Rege să publice o declarație prin care se angaja să nu susțină instaurarea unui Hohenzoller pe tronul Spaniei. Monarhul a refuzat să dea o astfel de declarație și i-a trimis lui Bismarck o telegramă prin care i-a comunicat discuția cu ambasadorul Franței. Bismarck s-a folosit de această telegramă, intrată în istorie sub numele de ”Depeșa de la Ems”, pentru o scurtă declarație de presă. Modificările făcute de Bismarck, precum și formularea ascuțită și prescurtată a Cancelarului German au stârnit furia opiniei publice franceze. Publicul francez rănit în orgoliu a cerut război. Cancelarul german a înțeles să răstălmăcească depeșa în așa fel încât dintr-o dispută dinastică a Casei Hoehnzoller să devină o problemă națională a Prusiei. Tactica lui Bismarck a avut succes: pe urma tensiunilor politice interne ale Franței, Parisul consideră acțiunea lui Bismarck drept o mare provocare. În final, Franța este nevoită să declare război Prusiei.
Victoria de la Sedan împotriva Franței în 1870 a deschis calea proclamării la 1871 a Reichului German sub Bismarck ca stat unitar. Războiul împotriva Franței a fost ultimul înainte de unificarea statului German, războaiele ulterioare purtate de Germania vizând unificarea Europei.
După textul scandalos de la Ems alte texte incendiare date publicității declanșează astăzi tensiuni în relațiile occidentale. Dar cine are de profitat de pe urma dezvăluirilor care îndepărtează Berlinul de Washington și implicit îl apropie de Moscova? Germania și Rusia, protectorii lui Snowden ar avea de profitat pe urma noilor axe. Tandemul ruso-german a fost pentru România mereu un pericol existențial. Fie vitregia lui Bismarck la Conferința de la Berlin în 1878 unde ne-am dobândit suveranitatea, după ce Germania a dispus ca Basarabia să treacă la ruși, sau Pacea de la Brest-Litowsk din 1918 când înțelegerea leninisto-germană ne-a răpus, instaurând ocupația germană a Bucureștiului, sau bine cunoscutul tratat Molotov-Ribbentrop – România a fost mereu zona de tampon a acestor două mari puteri.
Dar pentru că Uniunea Europeană devine din ce mai pasivă, văzându-i-se „Berlinul” la fiecare pas, am face bine să monitorizăm cu atenție reînviorarea alianței ruso-germane.
