Acasă Economic Seminarii de instruire pentru microîntreprinderile ce vor să acceseze fonduri nerambursabile prin...

Seminarii de instruire pentru microîntreprinderile ce vor să acceseze fonduri nerambursabile prin POR 2007 – 2013

501
DISTRIBUIȚI

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest organizează două seminarii de informare şi instruire destinate microîntreprinderilor din mediul urban din judeţul Arad. Aceste seminarii sunt organizate pentru a informa potenţialii aplicanţi despre posibilităţile de accesare a fondurilor europene nerambursabile în cadrul domeniului major de intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor” al Programului Operaţional Regional 2007 – 2013. Seminariile se vor desfăşura la Pecica, în data de 23 martie, începând cu ora 11:00, în sala festivă a Şcolii Generale nr. 2 (Strada 2, nr. 176 – lângă Piaţa Agroalimentară) şi la Ineu, în data de 25 martie 2009, ora 11, în Sala de Consiliu a Primăriei Ineu.
În cadrul seminariilor vor fi prezentate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o microîntreprindere pentru a putea accesa fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene, precum şi aspecte practice privind întocmirea dosarului cererii de finanţare. Participarea la aceste seminarii este gratuită.
Microîntreprinderile din judeţul Arad, interesate să participe la aceste evenimente, sunt invitate să confirme participarea la numarul de telefon 0256/491.981 sau prin e-mail, la adresa office@adrvest.ro. Persoana de contact este Luciana Fârlea, Consultant Implementare Program Operaţional Regional.
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest va organiza în perioada imediat următoare evenimente similare în fiecare din judeţele Caraş – Severin, Hunedoara şi Timiş.

Comentarii

comentarii