Acasă Politica Senatorul timişorean Petru Ehegartner (PNL), total împotriva fuziunii cu PDL

Senatorul timişorean Petru Ehegartner (PNL), total împotriva fuziunii cu PDL

DISTRIBUIȚI

ehe

Senatorul timişorean Petru Ehegartner este pe cale să părăsească PNL pentru a se alătura lui Călin Popescu Tăriceanu în Partidul Liberal Reformator. Acesta va anunţa săptămâna viitoare decizia în acest domeniu.

Ehegartner este nemulţumit de fuziunea dintre PNL şi PDL, dar şi de noua afiliere europeană, la PPE. Senatorul a participat pe 3 iulie la evenimentul de lansare a Partidului Liberal Reformator. Contactat imediat după evenimentul de la începutul lunii, acesta declara că a vrut să vadă care este oferta lui Tăriceanu, urmând să ia o decizie pe parcursul verii. După congresul de fuziune, din 26 mai, lucrurile vor fi lămurite definitiv, iar Ehegartner îşi va anunţa public decizia.

„Dom’le, în politică, lucrurile trebuie privite la modul dialectic. Depinde cum evoluează lucrurile în finalul acestui demers privind fuziunea, pe care eu, sincer, nu o agreez deloc. În funcţie de acest lucru, voi lua o decizie publică în foarte scurt timp. Cel mai probabil, săptămâna viitoare. Sâmbătă are loc congresul de fuziune. Acolo se vor lămuri anumite lucruri, se vor da explicit şi premizele pentru viitoarea formaţiune politică şi atunci voi decide. Sigur vom vorbi săptămâna viitoare”, a declarat Ehegartner.

Comentarii

comentarii