Acasă Eveniment Septembrie, luna evenimentelor în județul Arad

Septembrie, luna evenimentelor în județul Arad

DISTRIBUIȚI

Centrul Cultural Judeţean Arad are pentru luna septembrie un program extrem de bogat. În perioada 3 – 9 septembrie, la Săvârşin se va desfășura în cadrul taberei de creaţie literară pentru tineri scriitori din România, Festivalul de literatură ”Dorel Sibii”. „Cea de-a  XIII-a ediţie îşi propune ca principal obiectiv stimularea creaţiei literare, confruntarea de idei, comunicarea dintre  scriitori şi public, prin organizarea unor lecturi publice sau  dezbateri pe teme literare.  Tabăra de creaţie literară  reprezintă, de altfel,  un adevărat laborator de încercare a ideilor literare, de agregare a unor afinităţi literare de grup şi de opţiuni estetice”, a declarat Ana Maria Dragoș, director al Centrului Cultural Judeţean Arad. Tradiţionala Sărbătoare a Vinului în Podgoria Miniş-Măderat,  aflată la a IV-a ediţie, se va desfăşura pe parcursul primelor trei săptămâni ale lunii în curs,  în perioada 2 – 23 septembrie, în localităţile Ghioroc, Şiria, Păuliş, Pâncota şi Covăsânţ. Începând cu această vară,   localitatea  Moneasa devine  scena de desfăşurare  a unui nou festival de artă culinară tradiţională. Ca un ecou al   campionatului de gătit, organizat cu succes în Arad,  la începutul lunii iunie,  „Glasul Ceaunelor”  se va „auzi” din nou în data de 8 septembrie.  Nici manifestările sportive nu au fost neglijate, agenda evenimentelor incluzând  Arad Bike Rice – Concursul  de ciclism montan din Podgoria Aradului. Acesta va avea loc la Șiria, în  9 septembrie. Tabăra de cercetare etnografică, ediţia a IV-a se va desfăşura în perioada 12 – 14 septembrie, la Bata. În aceeaşi localitate arădeană va avea loc, la sfârşitul lunii, în data de 30 septembrie,  cea de-a V-a ediţie a mult aşteptatului  Festival al Vânătorilor, organizat în colaborare cu Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi.

Comentarii

comentarii