Acasă Actualitate Sezonul rece a venit cu peste 77.000 de infecţii respiratorii într-o săptămână

Sezonul rece a venit cu peste 77.000 de infecţii respiratorii într-o săptămână

DISTRIBUIȚI

Campania anuală de vaccinare antigripală gratuită a început de luni, 19 noiembrie, în Timiş. Din cele 40.000 de doze necesare au ajuns 9.000 la Direcţia de Sănătate Publică Timiş, săptămâna trecută. Restul va ajunge până la sfârşitul lunii. În total, Ministerul Sănătăţii (MS) a achiziţionat un milion de doze de vaccin gripal pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se face în două etape. În prima etapă, MS a pus la dispoziţie publică un număr de 500.000 de doze, care sunt livrate cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare, pentru începerea imunizărilor. MS a alocat pentru campania de imunizare din sezonul 2012-2013 un buget similar cu cel de anul trecut, respectiv 11 milioane de lei. Vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC. MS recomandă populaţiei ca, în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să asculte sfatul medicilor, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor.
Conform datelor raportate de către Centrul Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile, în săptămâna 5-11 noiembrie 2012, numărul total cazuri de infecţii respiratorii este de 77.275, cu 1,6% mai mare faţă de săptămâna trecută.
În România, activitatea virozelor respiratorii este de intensitate joasă, fără răspândire geografică, fără tendinţă de creştere semnificativă.

 

Comentarii

comentarii