Acasă Eveniment “Share!”, la Timişoara – sau cum a ajuns Klaus Iohannis preşedintele României

“Share!”, la Timişoara – sau cum a ajuns Klaus Iohannis preşedintele României

DISTRIBUIȚI

iohannisSâmbătă, 14 februarie, în Librăria Cărturești din Iulius Mall Timişoara, omul de televiziune, Lucian Mîndruță, lansează “Share!”, prima carte despre fenomenul Facebook ce a avut loc cu prilejul alegerilor prezidenţiale din  noiembrie 2014, care a condus la o mobilizare la vot exemplară, nemaîntâlnită din 1990 și până în prezent. Atunci, Klaus Iohannis a devenit preşedintele României.

Evenimentul va începe la ora 17.00, în prezența autorului și a invitaților săi, alături de discuții interactive și Q&A. Prima parte a cărții, scrisă în urma experiențelor trăite de autor în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2014, este o culegere de statusuri de pe Facebook, însoțite de comentarii și de o analiză a motivelor care au condus la viralizarea anumitor mesaje electorale, a clipurilor video, și nu în ultimul rând a cauzei românilor plecați din țară. Cu un reach însumând peste un milion de view-uri și sute de mii de români care i-au citit sau urmărit postările, Lucian Mîndruță a fost una dintre cele mai active și vizibile persoane publice, neafiliate politic, în perioada octombrie-noiembrie 2014, pe platforma Facebook. Partea a doua din “Share!” cuprinde eseuri și articole pe teme diverse – de la sfaturi adresate tinerilor, la hobby-uri, religie, școală, perioada comunistă, copilărie, sport, media și multe altele.

Comentarii

comentarii