Acasă Actualitate Și fără focare în Timiș, pesta porcină africană sperie autoritățile

Și fără focare în Timiș, pesta porcină africană sperie autoritățile

221
DISTRIBUIȚI

Pesta porcină africană face victime din specia suină în mai multe județe ale țării. Și în Arad au fost semnalate cazuri de îmbolnăvire și chiar moarte a porcilor. Totuși, în Timiș, încă nu sunt semnalate focare, dar, pentru a preveni răspândirea bolii, administrația ia deja măsuri. Prefectul Eva Georgeta Andreaș a condus, pe 29 iulie, o ședință a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor.

La ședință au participat primarii localităților Variaș, Periam și Orțișoara, directorul Smithfield Romania, reprezentanți ai fondurilor de vânătoare din zonă și de reprezentați ai instituțiilor cu atribuții în domeniu. Prefectul Eva-Georgeta Andreaș le-a cerut acestora fermitate în luarea tuturor măsurilor, atât la nivelul unităților administrativ-teritoriale, cât și pe fondurile de vânătoare. Aceasta a cerut primarilor să convingă cetățenii de seriozitatea problemei și să îi facă să înțealeagă că este necesară luarea  tuturor măsurilor.

Până acum, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș a instituit un filtru rutier permanent, compus dintr-un medic veterinar și polițiști, pe drumul ce leagă localitatea Periam de Arad. Astfel, se verifică starea de sănătate a porcilor din Sânpetru Mic, Periam și Variaș. În urma acestor verificări, nu există nicio suspiciune de boală, la această oră.

În urma ședinței, s-a decis că jandarmii și poliția vor patrula în localitățile din zonă și că târgurile de animale vor fi interzise. Reprezentanții fondurilor cinegetice au primit, de asemenea, dispoziția de a verifica continuu fondurile de vânătoare și a anunța dacă observă vreun mistreț decedat. Primarilor localităților din zonă vor trebui să identifice locurile în care se vor neutraliza  și îngropa cadavrele, în cazul apariției unui focar de pestă porcină.

În cadrul ședinței a fost amintită legislația în vigoare: articolul 355 din Codul Penal, conform căruia este infracțiune răspândirea bolilor la animale, HG 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și Ordinul 40 /2010 al Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor privind identificarea animalelor. Acestea impun ca orice deces al unei suine să fie anunțat, imediat, altfel, riscându-se sancțiuni serioase.

Planul de măsuri pentru combaterea pestei porcine, prezentat în cadrl ședinței, presupune ca în cazul în care apare un focar de pestă porcină africană, să se instituie filtre pentru dezinfecția mijloacelor de transport și dezinfectatoare de picior pentru pietoni. În cazul apariției bolii, gestionarii fondurilor cinegetice vor recolta integral mistreții prin metode de vânătoare.

Comentarii

comentarii