Acasă Actualitate Simona Gyuge și Raoul Burlacu – doi profesioniști în echipa lui Nicolae...

Simona Gyuge și Raoul Burlacu – doi profesioniști în echipa lui Nicolae Trifan, candidat PNL la Primăria Sânmihaiu Român

DISTRIBUIȚI

Simona Gyuge lucrează într-o multinațională din Timișoara și este unul dintre cei mai implicați locuitori din comuna Sânmihaiu Român. Nicolae Trifan, candidat PNL la Primăria Sânmihaiu Român, a spus că este mândru că Gyuge s-a alăturat echipei lui de profesioniști, pentru a conduce comuna, după 9 iunie, dacă va fi ales primar al localității.

Trifan susține că, în ultimii patru ani, Gyuge a fost consilier local PSD, dar a decis să se alăture liberalilor dezamăgită fiind de jocurile politice din interiorul PSD și dezinteresului pentru a ajuta comunitatea al actualei administrații.

”Despre mine a auzit doar cuvinte rele venite din partea „echipei roșii”, însă în cei trei ani și jumătate în care am fost colegi în Consiliul Local Sânmihaiu Român a ajuns să mă cunoască cu adevărat.

Eu sunt un om muncitor, iar în echipa mea am alături persoane la fel ca mine: devotate, cu experiență și cu viziune. Simona Gyuge și-a găsit locul în PNL Sânmihaiu Român, astfel că se află pe lista candidaților pentru un nou mandat de consilier local. Sunt sigur că va face treabă bună în continuare. Simona este și membru în Consiliul de Administrație al școlii din comuna noastră. Așadar, este la curent cu nevoile elevilor, dar și al dascălilor!”

„Nu am folosit niciodată oamenii pentru a susține politica, am folosit politica pentru a susține, ajuta oamenii”, este motto-ul după care se ghidează Simona Gyuge.

De asemenea, Raoul Burlacu este unul dintre tinerii din comuna Sânmihaiu Român cu care liberalii se mândresc. Este medic la Spitalul Municipal Timișoara și fiul marelui chirurg Ovidiu Burlacu, care, din păcate, s-a stins din viață fulgerător acum aproape trei ani.

Raoul nu a mai făcut politică până acum, fiind preocupat să-și asigure o carieră de succes. Anul acesta a decis să vină în echipa lui Nicolae Trifan și să candideze pentru Consiliul Local Sânmihaiu Român din dragoste pentru comună.

”Mai mult, Raoul Burlacu este nemulțumit de actuala administrație. În ceea ce privește planurile de viitor, printre altele, Raoul Burlacu intenționează să organizeze în fiecare an o caravana medicală în comuna Sânmihaiu Român. În cadrul acesteia, persoane vârstnice sau care nu se pot deplasa, și nu numai, vor avea parte de o serie de analize și investigații gratuite.

Raoul cunoaște foarte bine nevoile oamenilor din punct de vedere medical, astfel că expertiza sa va fi de un real folos în Consiliul Local Sânmihaiu Român”, a explicat Nicolae Trifan.

 

Comentarii

comentarii