Acasă Eveniment Simpozion naţional Constantin Noica, la UVT

Simpozion naţional Constantin Noica, la UVT

DISTRIBUIȚI

constantin-noica-ghimpeleCea de-a cincea ediţie a simpozionului naţional Constantin Noica – „Cum e cu putinţă ceva nou” se va desfăşura în perioada 24-25 mai la Universitatea de Vest din Timişoara. Trei membri ai Academiei Române vin la Timişoara pentru a lua parte la lucrările simpozionului.

Evenimentul din capitala Banatului își propune să susțină cercetarea asupra operei și personalității marelui filosof român Constantin Noica. Simpozionul este organizat anual de către Academia Română, în colaborare cu instituții de cercetare sau învățământ superior din România. Edițiile anterioare au avut loc la Brașov, Arad, Iași şi Constanța. În cadrul simpozionului vor avea loc sesiuni de comunicări ştiinţifice, lansări de cărţi, o expoziţie de artă plastică, dar şi o expoziţie unicat cu ediţii princeps ale cărţilor lui Constantin Noica.

Comentarii

comentarii