Acasă Economic Sindicatele acuză compania Flextronics Timișoara de ”asuprirea” angajaților

Sindicatele acuză compania Flextronics Timișoara de ”asuprirea” angajaților

DISTRIBUIȚI

flextronics medical 1024x682Conform unui comunicat al Sindicatului Liber Solectron, conducerea companiei Flextronics Timișoara este acuzată de ”asuprirea” angajaților. ”Nu înțelegem de ce ITM Timiș nu descoperă neregulile și falsurile în privința raportării de către Flextronics a orele suplimentare. E o practică a companiilor străine. În decembrie 2016 am avut colegi care au lucrat zilnic 14-16 ore. S-a depășit cu foarte mult limita legală – 100 ore suplimentare,   dar pe pontajul oficial nu apar, sunt plătite sub forma de prime”, susține Lucian Malea, liderul sindicatului. ”Acum vin cu această ipocrizie, să ne luăm cinci zile de concediu pe anul în curs. Că se gândesc la sănătatea noastră psihică și că avem familii. Dar când lucrează în aproape toate sărbătorile legale cum e? Dacă s-ar dori instituțiile statului ar putea vedea și de ce se solicită anumitor clienți să facă plata direct către BVB Olanda și nu în contul companiei din Timișoara”, mai spune Malea.

Comentarii

comentarii