În 20 martie 1990 apărea Sindicatul Liber al Inginerilor, Tehnicienilor şi Maiştrilor din Învăţământul Preuniversitar Timiş – atunci veneau din întreprinderi. 57 de membri au fost în total, la un moment dat, în acest sindicat. Prima oară au fost 20. Liderul sindicatului încă ţine steagul sus, deşi mai sunt puţini oameni în sindicat – o mână…
Dumitru Muşcoi conduce acest sindicat… „Pe noi ne-au trecut, în 1990, în octombrie, de la întreprinderi la Ministerul Învăţământului şi am devenit cadre didactice. În 9 februarie 1990 a fost o întâlnire a inginerilor cadre didactice şi necadre didactice, toţi urlau, ţipau, plângeau, toţi ziceau: «comunismul ce o făcut» şi am zis – dacă aşa se pune problema, trebuie să înfiinţăm un sindicat. L-am înfiinţat”, spune Dumitru Muşcoi. Liderul sindicatului spune că a fost necesar acest sindicat pentru că inginerii vroiau să echivaleze măcar definitivatul pentru a-şi putea da gradul doi, să-l aibă la salariu. Trebuia făcută un fel de titularizare, nominalizare pe post. Sindicatul s-a diluat în momentul în care inginerii din învăţământ au ajuns la Ministerul Învăţământului.
„De Crăciun în 1990, cele mai faine pachete noi le-am avut”
Dar ce sindicate erau atunci… Ce cadouri erau de Crăciun… Atunci, imediat după Revoluţie, sindicatul condus de Muşcoi a avut „cele mai faine pachete”. „De Crăciun, în 1990, cele mai faine pachete noi le-am avut. Eu m-am dus şi am ales – portocale, chestii. Când au văzut ce pachete am dat noi şi ce pachete aveau ei… Dar de aia, în 1991, tot ne-or părăsit. Atunci am făcut o convenţie – tot ce e legat de cadre, drepturi salariale se ocupă cultura generală, iar noi, tehnicul, numai de chestii tehnice. Prima acţiune a fost atunci când au vrut să dărâme Liceul de Artă. Am propus sens unic, să nu mai dărâme nimic. Prin 1994 am rămas 20, foarte puţini. După aceea au început să moară, săracii, preşedintele s-a întors în fabrică şi am rămas eu lider. Era 50 de lei pe lună cotizaţia – 50 de lei banii de atunci, era un nimic. Nici nu am mai cerut cotizaţie. Ne-am ocupat numai de chestii grele ale oraşului – chestii grele”, spune Muşcoi.
„Cine să susţină învăţământul tehnic?”
Sindicatul condus de Muşcoi a militat şi pentru reînvierea monumentului Europa pentru Libertate – în 1997. Era un simbol al libertăţii europene, echivalent al Statuii Libertăţii din America. Era finanţat de francezi. A propus ca la Parţa să se facă o fabrică de procesare a gunoiului pentru Timişoara şi un incinerator. Să fie selectat gunoiul şi cel cu care nu se mai putea face nimic să se trimită la un incinerator ce urma să fie şi el făcut în zonă. „Între cultura generală şi ingineri a fost întotdeauna un frecuş, o stare de tensiune. Nu se mai pot reface şcolile tehnice, nu mai există fabrici. Am rămas acel număr de oameni care asigură legalitatea sindicatului. Nu mai sunt fabrici, cine să susţină învăţământul tehnic? Mai sunt cei 20 care au stat la baza formării lui, tocmai ca sindicatul să nu se desfiinţeze”, spune Muşcoi…
Comentarii
comentarii
