Acasă Actualitate Situație disperată la Timișoara. Polițiștii locali s-au apucat să învețe engleză și...

Situație disperată la Timișoara. Polițiștii locali s-au apucat să învețe engleză și au fost ”prelucrați” cum să abordeze migranții

DISTRIBUIȚI

Situație disperată la Timișoara. După ce în ultimele săptămâni sute de migranți au fost depistați pe străzile și în parcurile din oraș, polițiștii locali se simt depășiți de situație. Mulți dintre migranți au fost prinși doar după ce timișorenii au sunat la numărul de urgență 112 și au alertat autoritățile. În cele din urmă, după mai multe scăpări ale agenților de poliție, la sediul Poliției Locale Timișoara, a avut loc vineri o prezentare a procedurilor în cazul depistării de persoane străine, din categoria migranților, de către polițiștii locali, Prezentarea a fost susținută de directorul Centrului Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanților de Azil Timișoara, scms. Gabriel Vasilescu. Acesta a prezentat cadrelor din conducerea Direcției Poliției Locale Timișoara care sunt procedurile de verificare, îndrumare sau predare a persoanelor care fac parte din categoria migranților depistate pe raza municipiului Timișoara, în contextul în care, în ultima perioadă, au fost identificați tot mai mulți străini din țări precum Irak, Sirian, Afganistan, Egipt etc pe raza orașului. Cu ocazia întâlnirii s-a discutat și reglementat o metodologie de acțiune clară în baza legii pentru toate categoriile de migranți identificați pe raza municipiului.

Tot în această săptămână, polițiștii locali au început să învețe limba engleză. Oficial ei se pregătesc pentru valul de turiști așteptați la Timișoara în 2021. Limba engleză este însă indispensabilă și în cazul interacțiunii cu valul de migranți care a ajuns la Timișoara.

Comentarii

comentarii