Acasă Actualitate Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu – una dintre cele mai exotice arii...

Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu – una dintre cele mai exotice arii protejate din Banat

DISTRIBUIȚI

Una dintre cele mai fascinante şi exotice arii protejate din Banat este situl Natura 2000 Munţii Ţarcu. Conform Asociaţiei Altitudine, semnatară a contractului de administrare, Munţii Ţarcu au o valoare deosebită din punct de vedere al biodiversităţii, iar prin asocierea cu alte arii protejate – la Est Parcul Naţional Retezat, la Sud Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, rezultă o zonă neatinsă de intervenţii majore, reprezentând ultimul peisaj forestier intact din zona temperată a Europei.
Populaţii durabile de faună şi floră

Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu este un areal propice pentru conservarea biodiversităţii carpatine, cu o înaltă valoare. Concentrează 6 tipuri de ecosisteme naturale: de pajişte, saxicol, acvatic, riparian şi cavernicol. Aici se găsesc arborete plurietajate cu „vârste medii” între 165 si 185 ani, extrem de rare în ţară şi în Europa, care polarizează cea mai mare biodiversitate terestră. Teritoriul are o personalitate geografică distinct, datorată structurii geologice complicate, cu o suită de unităţi peisagistice alpine, subalpine şi nemorale nealterate, de o mare frumuseţe, cu o amplă reţea hidrografică, constant alimentată de-a lungul anului şi cu arii întinse de păduri naturale. Aria protejată adăposteşte habitate şi specii a căror conservare necesită, conform legii, desemnarea zonelor speciale de conservare, a zonelor de protecţie specială avifaunistică şi o protecţie strictă.

E necesară implicarea autorităţilor şi a localnicilor

Asociaţia Altitudine susţine că necesitatea protecţiei efective a zonei este evidentă, dar e nevoie de implicarea factorilor de decizie şi a localnicilor, prin iniţierea de proiecte care să promoveze dezvoltarea durabilă a zonei, capitalizând valorile sitului Natura 2000 Munţii Ţarcu. Asociaţia Altitudine are în vedere  cartarea speciilor şi habitatelor protejate şi studii privind starea lor de conservare, pentru a lua măsuri de protecţie adecvate, în vederea protejării şi conservării biodiversităţii; realizarea planului de management a ariei protejate (cerinţă a UE, conform contractului cu Ministerul Mediului şi Pădurilor); amplasarea de panouri informative cu privire la biodiversitate; marcarea traseelor turistice, promovarea turismului durabil şi editarea de hărţi şi ghiduri turistice ale zonei; promovarea activităţilor tradiţionale în comunităţile locale, posibila atragere a fondurilor pentru dezvoltarea durabilă a acestora; colaborarea cu organizaţii din ţară şi străinatate, cu scopul de a proteja natura şi  conştientizare publică în privinţa ariei protejate, la nivel local, regional, naţional şi internaţional. Lucrând împreună cu localnicii, autorităţile locale şi potenţialii investitori ar putea identifica oportunităţi de afaceri care să fie atât în beneficiul oamenilor zonei, cât şi al naturii. 

 

Comentarii

comentarii