Acasă Politica SMS-uri false la Arad

SMS-uri false la Arad

DISTRIBUIȚI

 La Arad, reprezentanţii Alianţei România Dreaptă semnalează trimiterea de către adversarii politici a unor sms-uri în numele Geaninei Pistru, Gheorghe Seculici şi Lucian Tipei prin care li se cere alegatorilor sa voteze cu candidatul USL pentru Senat, Ovidiu Marian. 

Mesajele sunt de tipul: „Dragii mei, eu Gianina Pistru vă mulţumesc pentru sprijinul acordat în această campanie electorală şi vă rog respectuos să îl sprijinim pe prietenul nostru Ovidiu Marian cu voturile noastre pentru senat“. Liderii ARD Arad fac apel la arădeni să nu ia în considerare aceste false mesaje, care au scopul de a dezinforma electoratul. Liderii ARD Arad îşi declară susţinerea pentru Mihai Răzvan Ungureanu, candidatul pentru Senat. ARD constată cu regret că şi după încheierea campaniei electorale candidaţii USL apelează în continuare la minciună şi dezinformare, folosindu-se de numele liderilor ARD. Reprezentanţii ARD Arad au sesizat Biroul Electoral de Circumscripţie şi Poliţia, urmând să se depună şi o plângere penală în acest sens. 

 

Comentarii

comentarii