Acasă Cultura Spațiul dintre două secunde a fost lansat, la Academia Română Timișoara

Spațiul dintre două secunde a fost lansat, la Academia Română Timișoara

DISTRIBUIȚI

La Academia Română Timișoara, a avut loc lansarea antologiei de poezie Spațiul dintre două secunde, semnată de poetul  George Lână, un volum generos care număr 456 de pagini și cuprinde 210 poeme în limba română, traduse și în limba engleză.

Din cele 7 volume scrise până acum de George Lână, au fost selectate câte 30 din fiecare.

Acestea au fost traduse de Antusa Genescu și de Otilia Sechereş în limba engleză.

”Temele sunt cele clasice: natura, iubirea moartea și tot ceea ce contează pentru om. Spațiul dintre două secunde este titlul primului volum debutat. E un titlu forte indicat pentru un rezumat. Volumul este un fel de bilanț în fața propriei conștiințe poetice, dar și o bucurie pe care mi-am permis să o ofer cititorilor mei. Eu am debutat în 1994”, a spus George Lână.

”Iată-l pe George Lână în momentul în care ultimele poeme scrise își dau mâna cu cele de început, înlănțuindu-se într-o horă demiurgică, devoalatoare, denunțându-i pe de o parte maturitatea, forța și unicitatea poetică, pe de altă parte relevând subzistența de sine a unei opere bine structurate și conturate, pecetluită cu amprenta inconfundabilă a rostirii esențiale și a stilisticii emblematice”, scrie Dan Scârță, în postfață.

Comentarii

comentarii