Acasă Actualitate Specialiștii în tehnologiilor geospațiale se întâlnesc la Timișoara

Specialiștii în tehnologiilor geospațiale se întâlnesc la Timișoara

DISTRIBUIȚI

geo spatiale

În perioada 15-16 noiembrie la Universitatea de Vest din Timișoara se va desfășura a patra ediție a seminariilor “Soluții libere open source pentru prelucrarea și reprezentarea datelor  geospațiale” (http://earth.unibuc.ro/osgeo/timisoara2013).

Evenimentul este organizat de către comunitatea geo-spatial.org în colaborare cu Departamentul de Geografie al Universității de Vest din Timișoara. Geo-spatial.org este un portal on-line ce conține articole, tutoriale și date din domeniile cartografie digitală, cartografie istorică, neogeografie, modelarea virtuală a terenului, teledetecție, sisteme informaționale geografice și sisteme de poziționare globală. Site-ul a fost lansat în 2007 ca răspuns la necesitățile de comunicare și informare ale unei comunități în curs de formare și promovează adoptarea soluțiilor software libere open source, neignorându-le însă nici pe cele proprietare, militează pentru democratizarea accesului la datele geografice și propune harta ca instrument universal de comunicare și înregistrare a relațiilor dintre componentele sociale (ştiințifice, politice, culturale, religioase, economice) și dimensiunea lor geospațială. Portalul este asociat cu un forum și o listă de discuții la care sunt înscriși peste 775 de utilizatori și își propune să devină un punct de referință în peisajul românesc, prin coagularea unei comunități active, care să progreseze profesional prin punerea în comun a cunoștințelor acumulate, contribuind în același timp la formarea noilor generații de specialiști. Evenimentul ce se va desfășura la Timișoara este dedicat prezentării beneficiilor tehnologiilor geospațiale deschise și libere, adresându-se atât specialiștilor în domeniu, cât și celor interesați de revoluția geospațială, contribuind în același timp la formarea noilor generații de specialiști. Sesiunile de prezentări și aplicații practice vor cumula aproximativ 100 de participanți (specialiști în domeniu, cadre didactice, studenți), acestea fiind axate pe prelucrarea si analiza datelor geospațiale în diverse softuri, analiza imaginilor satelitare și webmapping. Numărul participanților la acest eveniment a crescut an de an, devenind o manifestare importantă cu tradiție anuală la Departamentul de Geografie al Universității de Vest din Timișoara.

Comentarii

comentarii