Acasă Eveniment Speranţe pentru lumea copiilor săraci din Timişoara

Speranţe pentru lumea copiilor săraci din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Asociaţia Cris-Du Areopagus Timişoara desfăşoară proiectul Speranţă pentru lumea mea, până în iulie 2013, în scopul creşterii calităţii vieţii copiilor defavorizaţi social, ale căror familii nu reuşesc să depăşească pragul sărăciei.
Proiectul urmăreşte prevenirea abandonului şcolar, îmbunătăţirea rezultatelor şcolare şi îngrijirea mediului înconjurător (în care învaţă beneficiarii proiectului). Astfel, va fi acoperit necesarul minim de rechizite, asigurarea lunară a unor alimente de bază, participarea beneficiarilor la întâlniri lunare de educaţie ecologică şi civică şi prin participarea beneficiarilor la cursuri de iniţiere în utilizarea calculatorului. La toate acestea se adaugă şedinţele de consiliere individuală, familială şi de grup.
“Implicând beneficiarii în activităţi la nivelul comunităţii (acţiunea Un drum curat spre şcoală) aducem o contribuţie esenţială şi comunităţii, prin faptul că beneficiarii vor învăţa să protejeze mediul în care îşi desfăşoară activităţile, vor învăţa să respecte, să preţuiască şi să aibă grijă de natură atât acum, ca elevi, cât şi pe viitor”, susţin organizatorii.

Comentarii

comentarii