Acasă Actualitate Spălătorul de Creier revine

Spălătorul de Creier revine

DISTRIBUIȚI

Auăleu – Teatru de Garaj şi Curte revine cu piesa „Spălătorul de Creier” de Matei Vişniec. La doi ani de la prima punere în scenă, trupa Auăleu revine asupra piesei şi invită publicul la spectacolul de joi, 23 septembrie, de la ora 19.30, în „Scârţ, loc lejer”, pe strada Arh. Laszlo Szekely nr.1 (fosta Zoe). Înainte de premiera din urmă cu doi ani, Ovidiu Mihăiţă, responsabilul cu „înscenarea”, vorbea despre piesa lui Vişniec numind-o „un spectacol despre cum se autodistruge o naţiune, o ţară, în speţă România”. Povestea punerii în scenă şi a motivaţiilor care au precedat-o este, de asemenea, expusă de componenţii trupei, în prezentarea virtuală: „Am propus textul celor trei actori şi, împreună, ne-am oferit un timp de repetiţii îndelungat, fără să stabilim o dată a premierei, repetiţii care au durat din octombrie până în februarie, timp în care am făcut cunoştinţă cu toate orătăniile şi lichelele totalitare, am descoperit fricile şi spaimele părinţilor noştri, am compătimit toţi anxioşii şi nevoiaşii mental şi am detestat toţi peceriştii benevoli, am descoperit urme de tovarăşi până şi în noi şi am văzut că România este totuşi încă o ţară curată, cel puţin la nivelul creierului. El este mereu proaspăt spălat.” Însuşi dramaturgul a transmis, în februarie 2008, un mesaj de apreciere şi încurajare pentru trupa Auăleu, în semn de recunoaştere faţă de promovarea pieselor sale. Piesa „Spălătorul de Creier” este pusă în scenă de Ovidiu Mihăiţă şi jucată de Ioana Iacob, Christine Cizmaş, Marian Pârvulescu şi mulţi alţii, într-un decor creat de Tudor Bodiciu. Rezervările de bilete se fac la numărul de telefon: 0751 892 340 sau prin e-mail: garaj.curte@aualeu.ro. „Auîleu – Teatru de Garaj şi Curte” este o companie independentă de teatru din Timişoara, inaugurată în 6 mai 2005. Trupa funcţionează independent de orice finanţări de la bugetul de stat, desfăşurându-şi spectacolele în locuri neconvenţionale şi ducând teatrul în locuri mai puţin obişnuite, deoarece, aşa cum spunea şi Matei Vişniec, „niciun loc nu e lipsit de demnitate scenică”.

Comentarii

comentarii